Cazul angajaților la stat care nu și-au primit salariile. Bușoi: Doamna premier folosește bugetarii pentru a încerca să forțeze mâna președintelui

Publicat: 13 09. 2019, 18:33

„Este foarte grav că doamna premier se încăpățânează să rămână în afara cadrului constituțional al României. Lucrurile sunt foarte clare și nu pot fi răstălmăcite, oricât de mult ar încerca doamna Dăncilă și cei din PSD să le prezinte altfel. Unul dintre partidele din coaliția de guvernare, respectiv ALDE, a ieșit din coaliție, printr-o hotărâre staturată a forului de conducere, decizie care a fost comunicată opiniei publice, dar și în scris președintelui României”, a scris Bușoi, vineri, pe Facebook.

Bușoi a mai afirmat că premierul nu mai are altă opțiune decât aceea de a merge în Parlament și a cere un nou vot de încredere. 

„Într-o democrație autentică interpretarea că trei membri ai unui partid pot răsturna o decizie staturată a acelui partid nu există. Ar fi un precent extrem de periculos pentru toate partidele și democrația din România. Așadar, așa cum, răspicat, a explicat, în mai multe rânduri, președintele Klaus Iohannis și așa cum PNL a cerut foarte clar, doamna Dăncilă nu mai are altă opțiune decât aceea de a merge în Parlament și a cere un nou vot de încredere pentru o formulă guvernamentală în care ALDE nu mai există”, a adăugat vicepreședintele PNL.