Ce a făcut Primăria cu sistemul de management al traficului din București

Publicat: 21 10. 2015, 15:48

Sistemul de management al traficului pe zona de Sud a Bucureștiului a fost repus în funcțiune, a declarat pentru HotNews.ro Cornel Pieptea, viceprimar al Capitalei. Acesta spune că până la sfârșitul săptămânii ar urma să se pună în funcțiune și sistemul din partea de Nord a orașului, însă acesta nu va funcționa la capacitate de 100%.

„Sistemul are două mari concentratoare, unul la Piață Unirii, unul la Piața Victoriei. Cel de la Piața Unirii, care primește date de la circa 25 de intersecții din sudul orașului, a fost reconectat cu centrul de control. Astfel, avem imagini de la camerele video din intersecție și se poate face managementul traficului în intersecțiile în care senzorii funcționează. Concentratorul de la Piața Victoriei, care gestionează circa 100 de intersecții din zona de nord a orașului, va fi reconectat cu centrul de control până la finalul săptămânii. Atunci vom primi imagini din teren și din această zonă și vom putea dirija intersecțiile care au echipament funcțional. După ce va fi pus în funcțiune în tot orașul, săptămâna viitoare vom face o evaluare a intersecțiilor cu probleme, care nu au camere sau senzori funcționali și vom începe reparațiile pentru a-l aduce la 100%. Nu va pot spune cât durează reparațiile fiindcă depinde de ce avarii găsim”, a declarat Cornel Pieptea pentru HotNews.ro.