Ce decizie a luat Penitenciarul Vaslui după scandalul pornografic din sala de forță

Publicat: 02 02. 2015, 20:12

„Chiar dacă nu ne închipuim că, pe viitor, cineva ar mai îndrăzni să mai comită astfel de abateri, am decis să montăm aceste camere video de supraveghere ce vor fi conectate la sistemul centralizat de monitorizare al penitenciarului. Este o primă măsură, una de organizare, ce o putem lua până la finalizarea anchetelor desfășurate în momentul de față de către Parchet, Administrația Națională a Penitenciarelor și comisia de disciplină a Penitenciarului Vaslui”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX directorul Penitenciarului Vaslui, Eusebio Brînză.

Joi dimineață, în presă au apărut mai multe fotografii în care șeful de siguranță al Penitenciarului Vaslui apare dezbrăcat, în sala de forță a închisorii. Potrivit presei, fotografiile ar fi fost realizate de către un deținut al închisorii, cu care comisarul de penitenciar ar avea o relație amoroasă.

Penitenciarul Vaslui a început o anchetă internă în acest caz, fiind sesizat și Parchetul Judecătoriei Vaslui.

Comisarul-șef Vasile Ponea, șeful siguranței penitenciarului, care apare dezbrăcat în fotografii, este cercetat penal pentru „folosirea abuzivă a funcției în scop sexual”, procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui întocmind dosar penal pe numele acestuia.

„La 30 ianuarie 2015, Parchetul Judecătoriei Vaslui a înregistrat în registrul de lucrări penale sesizarea formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarul Vaslui, cu privire la comiterea de către Ponea Vasile a infracțiunii de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. În urma plângerii, urmează a se desfășura cercetări sub aspectul faptei sesizată de către reprezentanții Penitenciarului Vaslui”, declara, vineri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Vaslui, Mihaela Mantu.

Șeful siguranței din Penitenciarul Vaslui se află în concediu de odihnă până la sfârșitul acestei săptămâni, însă acesta ar putea fi rechemat la serviciu mai devreme pentru a da explicații cu privire la fotografiile pornografice.