Ce pedeapsă a primit ofițerul care a amenințat o jurnalistă / Acesta și-a recunoscut vinovăția

Publicat: 09 12. 2019, 13:50

Adrian Bărbulescu, ofițerul de poliție care i-a trimis mesaje de amenințare Emiliei Șercan a fost condamnat la 1 an de închisoare de Tribunalul București, însă nu va executa pedeapsa, ci va fi supravegheat o perioadă de 2 ani.

Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției. Decizia poate fi atacată.

În cursul urmăririi penale, Gheorghe Adrian Bărbulescu și procurorul au încheiat un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat, in conformitate cu dispozitiile art. 478 C.pr.pen. Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice. De asemenea, privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.

După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul a sesizat instanța competentă să judece cauza în fond și a trimis acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală. Instanța a admis astfel acordul de recunoaștere a vinovăției și a pronunțat soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord în cursul urmăririi penale.

Tot în cauza privind amenințarea jurnalistei, DNA i-a trimis în judecată pe fostul prorector al Academiei, Petrică Marcoci, și pe rectorul instituției, Adrian Iacob, pentru instigare la șantaj. Cei doi l-ar fi convins pe Adrian Bărbulescu să îi trimită mesaje Emiliei Șercan.

„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit procurorilor, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul și prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan pentru a o determina să oprească investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Iacob Adrian.