Ce s-a întâmplat cu economia Elveției, după întărirea francului: nimeni nu se aștepta la așa ceva

Publicat: 28 08. 2015, 12:07
Actualizat: 06 02. 2016, 02:16

PIB-ul elvețian a avansat cu 0,2% față de primul trimestru, depășind cele mai optimiste așteptări ale analiștilor, potrivit Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice.

Estimările medii ale analiștilor indicau că economia Elveției se va contracta cu 0,1% în trimestrul al doilea, declin care ar fi marcat prima recesiune din ultimii șase ani a țării.

Importurile au scăzut mai mult decât exporturile, în timp ce cheltuielile de consum și investițiile în echipamente și construcții au crescut.

Exporturile de ceasuri, bijuterii și ale industriei farmaceutice au avut contribuții pozitive, potrivit autorităților.

„Economia dovedește o rezistență puternică la aprecierea puternică a francului”, a declarat Janwillem Acket, economist șef la Julius Baer.

Francul s-a apreciat după ce Banca Națională a Elveției a eliminat la jumătatea lunii ianuarie plafonul de 1,2 unități pentru un euro.

Plafonul a fost introdus în septembrie 2011, pentru a proteja economia dependentă de exporturi, iar aprecierea care a urmat renunțării la limitarea cursului a determinat analiștii și banca centrală să reducă estimările referitoare la avansul PIB.

În urma datelor de vineri, francul s-a apreciat la 1,0875 unități pentru un euro.

Analiștii spun însă că datele privind evoluția economiei în trimestrul al doilea nu înseamnă că problemele au luat sfârșit.

„Scăderea importurilor ar putea fi un semn că producția scade”, a spus Acket, semnalând posibilitatea ca producătorii să fi importat mai puține materiale.

Daniel Hartmann, analist la Bantleon, crede că datele ar putea fi o reacție tehnică, de reechilibrare a comerțului exterior. El anticipează că economia elvețiană va crește cu 0,9% în 2015 și cu 1% în 2016.