Ce trebuie să faceți dacă vreți să primiți înapoi banii donați pentru „Cumințenia Pământului”

Publicat: 28 11. 2016, 18:42
Actualizat: 25 03. 2019, 23:30

Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Ciprian Bucur, a transmis Camerei Deputaților, prin intermediul unei scrisori, lista amendamentelor la OUG privind achiziționarea Cumințeniei Pământului – act normativ aflat pe agenda comisiilor de specialitate din Camera Deputaților – aprobate de Guvern în ședința din 16 noiembrie.

Potrivit acestora, condițiile, procedura și termenele pentru restituirea sumelor donate se stabilesc prin hotărâre de Guvern până cel mai târziu la data de 30 iunie 2017, urmând ca restituirea efectivă a sumelor donate conform OUG să se realizeze până cel târziu la 31 decembrie 2017.

Forma inițială a OUG prevedea că procedura, condițiile și termenele pentru restituiorea sumelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2016.

În plus, Guvernul vrea ca persoanele fizice sau juridice care au donat și care doresc restituirea sumelor să își exprime în scris această opțiune către Ministerul Culturii, în termen de 40 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Cei care nu vor face acest demers sau donatorii care nu vor putea fi identificați până la finalul lui 2017 vor rămâne fără bani – donațiile se vor face venituri la bugetul de stat.

Totodată, Executivul prevede înființarea Fondului Brâncuși care va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, în vederea achiziționării de opere de artă contemporană și bunuri culturale aparținând patrimoniului cultural mobil. Înființarea acestuia este motivată prin „numărul mare de donații înregistrate” și prin „lipsa unei strategii de achiziție de artă de către stat”. Amendamentele Guvernului se referă și la modul de funcționare al Fondului.

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a declarat miercuri, după ședința de Guvern, că nu au fost alocate fonduri pentru cumpărarea sculpturii Cumințenia Pământului la această rectificare operată de Executiv deoarece nu există baza legală pentru acest lucru.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Executivului a explicat de ce, pe 12 octombrie, a anunțat adoptarea unei ordonanțe de urgență în acest sens, care nu a mai fost publicată în Monitorul Oficial.

„Nu a mai ajuns la Monitorul Oficial pentru că, între timp, au fost sesizate probleme de constituționalitate de către Consiliul Legislativ, motiv pentru care s-a hotărât să se trimită amendamente la proiectul de lege aflat în Parlament pentru aprobarea OUG. Acele amendamente sunt, practic, aceleași lucruri care se aflau în ordonanța de urgență. Au fost decizii ale Curții Constituționale care s-au referit la această problemă – în momentul în care există în fază avansată de adoptare un proiect legislativ nu mai poți veni cu o nouă ordonanță de urgență care să-l modifice”, a precizat Iolu, care a adăugat că, în acest moment, este așteptată decizia Parlamentului.