Cea mai aglomerată autostradă ungară, blocată de mii de iepuri

Publicat: 14 02. 2012, 13:23
Actualizat: 20 05. 2012, 22:31
Cea mai aglomerată autostradă din Ungaria, care leagă Budapesta de Viena, a fost închisă luni dimineață, după ce un camion care transporta iepuri a avut un accident, iar cinci mii de animale au scăpat în stradă, au informat surse din poliție, citate de Reuters.

Autostrada M1 a fost închisă pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri, la vest de Budapesta și ar putea rămâne așa pentru mai multe ore, timp în care polițiștii încearcă să prindă iepurii care au fugit din camion, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Viktoria Galik.

"Sunt mii de iepuri pe drum, dar nu își folosesc adecvat libertatea: stau, mănâncă iarbă și se bucură de soare”, a adăugat Galik pentru Reuters. (Mediafax)