Cea mai veche librărie Humanitas din București se închide

Publicat: 01 02. 2016, 08:12

Humanitas din Fundul Curții este una dintre cele patru librării Humanitas din București și a fost deschisă în 1991. Între timp au mai apărut Humanitas Kretzulescu, Humanitas Auchan (în galeria comercială Auchan din Titan) și Humanitas Cișmigiu. Bogdan Baciu, PR Librăriile Humanitas, spune că librăria se închide nu din rațiuni de rentabilitate, pentru că firma care deține cele 15 librării Humanitas din țară nu a fost profitabilă ultimii șase ani. „Are un public foarte nișat, care vine acolo în special pentru muzică și pentru un anumit segment de carte. Nu putea rămâne doar cu carte, cum sunt celelalte, și ne-am gândit să-i dăm un profil”, a explicat Baciu, citat de profit.ro.

Așa că, în următoarele luni, spațiul va fi reamenajat, iar la 1 aprilie se va deschide în locul lui un magazin cu carte și muzică japoneză și produse conexe nipone – ceai, ceainice, păpuși, basoreliefuri etc. Magazinul va avea un nume japonez, care nu a fost încă ales. În clădirea deținută de Grupul pentru Dialog Social funcționează la subsol, tot cu chirie, alături de Humanitas, și barul Green Hours.

Întregul proiect este gândit și va fi coordonat de Ștefan Liiceanu, fiul lui Gabriel Liiceanu. Ștefan Liiceanu (41 de ani) a plecat la 19 ani cu o bursă în Japonia, după care a rămas să lucreze într-o bancă din Tokyo ca analist financiar și, ulterior, ca director economic. În 2011 a revenit în țară, după 17 ani în care a locuit în Japonia, scrie b365.ro.