Cei doi tineri care doreau să ajungă preoți, dar au ucis un bărbat în timpul unui scandal, condamnați de instanță

Publicat: 13 11. 2019, 10:28

Decizia Tribunalului Galați poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

„Condamnă inculpatul M.G. la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66(a) (…) Condamnă inculpatul Z.L.G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66(h) Cod Penal (…) În temeiul art. 91 și art. 92 Cod Penal suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani (…) dispune să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Ioan sau în cadrul Bibliotecii Județene V. A. Urechia Galați”, se arată în decizia instanței gălățene.

Incidentul violent s-a produs în luna mai. Cei doi elevi de la Seminar, cu vârste de 18 și 19 ani, se întorceau de la banchetul de absolvire a clasei a 12-a, când au intrat în conflict cu niște locatari din zonă.

În scurt timp, conflictul a degenerat și unul dintre seminariști l-a înjunghiat cu cuțitul pe un bărbat care intervenise pentru a calma spiritele, iar celălalt l-a lovit cu o bâtă în cap. Victima, în vârstă de 41 ani, a murit la spital, în scurt timp.

La capătul a peste 18 ore de anchetă, polițiștii și procurorii au reușit să îi rețină pe principalii suspecți. Anchetatorii au fost ajutați de imaginile surprinse de camerele video aflate în apropierea locului faptei.

La interogatoriu, cei doi elevi ai Seminarului Teologic din Galați și-au recunoscut fapta și au cerut, prin avocații angajați, să fie cercetați și judecați în procedură simplificată.