CFR recunoaște într-un document oficial: HOȚII NU VOR MAI AVEA CE SĂ FURE. Compania de stat nu mai are piese de rezervă pe stoc

Publicat: 29 10. 2012, 19:35
Actualizat: 07 02. 2019, 03:59

CFR nu mai are rezerve de componente feroviare pentru înlocuirea celor subtilizate de hoți, care au crescut în ultima perioadă și afectează secții precum București – Constanța, iar durata unei călătorii crește, din cauza verificărilor.

„În cazul deranjamentelor provocate de furturi, deoarece instalațiile nu mai dau indicații în legătură cu starea de liber sau ocupat a liniilor, circulația între stații se face prin înțelegere telefonică – cale liberă, fiind necesare măsuri suplimentare de verificare pe teren a liniilor și macazelor, fapt ce conduce la mărirea duratei de parcurs a trenurilor, la așteptarea eliberării liniilor din stații și a liniei curente”, se precizează într-un document oficial.

Furturile tot mai dese, cu autor necunoscut, din instalațiile feroviare și de siguranța circulației, afectează în prezent 10 din cele 27 de distanțe de circulație ale secției București – Constanța.

Verificările suplimentare prelungesc timpul de mers pe o distanță de circulație în medie cu 5-7 minute, în funcție de condițiile de circulație, ajungându-se astfel la întârzieri de 60 de minute sau mai mari, se arată în document.

Pe lângă prejudiciile aduse publicului călător, aceste situații presupun și eforturi de natură tehnică și financiară pentru CFR , care trebuie să înlocuiască echipamentele furate.

„În prezent s-a ajuns la situația limită în care Compania Națională de Căi Ferate CFR SA nu mai are rezerve de componente pentru înlocuirea celor furate”, se menționează în document, datat 22 octombrie 2012.

În ciuda situației dificile, CFR acționează pentru redresarea circulației și reducerea efectelor produse de furturi, asigurând derularea traficului în condiții de siguranță.