Cinci bărbați acuzați că au furat bani din case de pariuri sportive din Târgoviște au fost arestați

Publicat: 05 11. 2014, 23:35

Potrivit datelor furnizate de Poliția Dâmbovița, cei cinci bărbați, principalii suspecți într-un dosar privind furturi din mai multe case de pariuri, fuseseră ridicați marți, în urma unor descinderi la domiciliile lor și fuseseră reținuți marți după-amiază, ei fiind prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de miercuri.

Conform anchetatorilor, în cursul lunii octombrie a acestui an cei cinci ar fi intrat prin efracție în incinta mai multor case de pariuri sportive, de unde au sustras diverse sume de bani.

Prejudiciul calculat în acest dosar este de aproximativ 11.000 lei. Cercetările continuă în acest caz.