Au fost minus 2 grade Celsius, în această dimineață, la Miercurea Ciuc, potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Pe de altă parte, meteorologii au anunțat că vremea este mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă, la orele amiezii. Însă, totodată, ANM anunță că revin aversele în unele zone ale țării.
La ora 08:00, potrivit ANM, nu s-au înregistrat precipitații în nicio zonă a României.
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a oferit noi informații despre evoluția vremii în cursul zilei de joi, 8 octombrie 2026.
„Astăzi, în țară, vremea va fi predominant frumoasă. Pe parcursul zilei vor fi temperaturi cu mult mai mari decât cele normale pentru această perioadă.
În București, vremea va fi frumoasă și mult mai caldă după-amiaza decât în mod obișnuit în această perioadă din an. Cerul va fi variabil primele ore ale intervalului și mai mult senin în rest.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se situa în jurul a 27 de grade. Cea minimă va fi de 11-12 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
La ora 08:00, conform informațiilor furnizate de meteorologii ANM, au fost 5 grade la București și cer acoperit. S-au înregistrat 18 grade la Sulina, aceasta fiind cea mai ridicată temperatură a dimineții de joi, 8 otombrie 2026.
Totodată, la aceeași oră, erau 8 grade Celsius la Baia Mare și 5 grade la Bistrița.