Cinci români, judecați la Bruxelles pentru uciderea unui bijutier în 2010

Publicat: 07 09. 2015, 19:33

Apărarea spune că geamurile de securitate (prevăzute cu sistem anti-glonț) sunt problematice, afirmând chiar că acuzații sunt „în cușcă”. De asemenea, avocații au cerut un sistem mai bun de comunicare cu clienții lor. „Două telefoane între avocați și boxa celor cinci acuzați, este prea puțin”, au declarat avocații apărării. Ei subliniază, de asemenea, că clienții lor nu vorbesc limba franceză și că, deși traducătorii sunt prezenți, această situație nu facilitează derularea procesului.

Cei cinci români, cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani, au fost acuzați de uciderea bijutierului Dominique Legros, pe data de 24 iulie 2010, în timpul unui furt. Victima a fost găsită moartă în magazinul de bijuterii unde lucra, prezentând răni la nivelul capului și având mâinile și picioarele legate. În urma autopsiei, s-a constatat că aceasta a murit prin strangulare, înainte de a suferi mai multe răni la nivelul feței.

Indivizii sunt considerați foarte periculoși, iar Curtea de Justiție de la Bruxelles va fi intens supravegheată de poliție. Dezbaterile ar trebui să dureze două săptămâni.