Cineaști despre acuzația adusă lui Mungiu: Nimeni nu are monopol pe tema avorturilor în comunism

Publicat: 15 02. 2012, 09:37
Actualizat: 04 03. 2012, 21:45
Scriitorul Dan Mihu îi reproșează lui Cristian Mungiu că a "împrumutat" dintr-un scenariu de-al lui tema din "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile". Oameni de film spun însă că nimeni nu poate avea monopol asupra temei avorturilor în comunism și, în plus, cele două scenarii sunt cât se poate de diferite.

Scriitorul Dan Mihu îi reproșează lui Cristian Mungiu că a "împrumutat" dintr-un scenariu de-al lui tema din "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile". Oameni de film spun însă că nimeni nu poate avea monopol asupra temei avorturilor în comunism și, în plus, cele două scenarii sunt cât se poate de diferite.

La două zile după ce Mungiu a obținut Palme d’Or, Dan Mihu – un scriitor de 35 de ani care a câștigat în 2006 Concursul Național de Scenarii organizat de HBO România și TIFF, cu scenariul de lungmetraj "Să iubești și să tragi apa" – îi reproșează cineastului, membru în juriul concursului, că a preluat tema din acest scenariu și a făcut filmul "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile".

"Îi reproșez că a sesizat potențialul temei și a rescris scenariul – integral sau nu, n-am de unde să știu acum, pentru că nu am văzut filmul", a declarat pentru MEDIAFAX Dan Mihu.

Acesta i-a trimis și un mail regizorului premiat la Cannes în care îi spune: "Dacă n-ați fi fost în juriul HBO de anul trecut, nu ați fi scris acum un scenariu șocant pe tema avorturilor din România ceaușistă (…) Faptul că ați făcut filmul pe ascuns și l-ați dus direct la Cannes, nu mi-a lăsat nici o altă opțiune de reacție". Mihu își întemeiază credința pe faptul că Mungiu a declarat la ceremonia de premiere de pe Croazetă că acum un an nici nu se gândea la acest proiect.

"Ambele scenarii se referă la drama unei femei silite să facă un avort, interzis în timpul comunismului", a mai declarat pentru MEDIAFAX Dan Mihu.

Mihai Chirilov – coleg cu Mungiu în juriul Concursului Național de Scenarii 2006 și directorul Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va deschide la Cluj, pe 1 iunie, cu "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" – spune că "acuzațiile sunt nefondate". "Poveștile sunt foarte puternice, dar cum nu se poate mai diferite", a declarat pentru MEDIAFAX Chirilov.

Criticul de film Cristina Corciovescu, care a făcut de asemenea parte din jurul Concursului Național de Scenarii în 2006 și a văzut și filmul lui Cristian Mungiu, spune că tema avortului este într-adevăr comună celor două scenarii, dar acest lucru nu înseamnă nimic.

"Se fac foarte multe filme pe aceeași temă. De exemplu, anul trecut s-au lansat trei filme românești despre Revoluție. Înseamnă asta că s-au inspirat unul de la celălalt? Nu. În privința scenariilor lui Cristian Mungiu și Dan Mihu, subiectele nu se aseamănă, personajele nu se aseamănă, relațiile dintre personaje nu se aseamănă", a declarat pentru MEDIAFAX Cristina Corciovescu.

"Îmi pare foarte rău că sunt oameni care mânjesc reușita a lui Mungiu", a adăugat criticul de film, referindu-se la premiul foarte important câștigat de cineast la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.

Personajul principal din "Să iubești și să tragi apa" este o femeie măritată, care călătorește într-un tren unde e urmărită de Securitate, ajunge acasă, la soț, deschide geamantanul pe care îl căra după ea și azvârlă la closet un avorton. Scenariul se găsește pe site-ul LiterNet. (Mediafax)