CNA a somat public postul Antena 3 pentru difuzarea știrii eronate despre șeful STS, Marcel Opriș

Publicat: 10 06. 2014, 14:00
Actualizat: 29 07. 2014, 18:59

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de marți, să someze public Antena 3, din cauză că a difuzat o știre potrivit căreia „șeful STS, Marcel Opriș, a fost internat de urgență la o clinică din Viena”, informația dovedindu-se a fi însă eronată.

Potrivit CNA, Antena 3 a difuzat, pe 3 iunie, știrea potrivit căreia directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opriș, a fost internat în stare gravă într-un spital din Viena. Prima difuzare a știrii a avut loc la ora 09.53, în regim de „breaking news”, în emisiunea „Știrile dimineții”. Atunci, jurnalistul Ionuț Cristache a intrat în direct de la Palatul Parlamentului pentru acest subiect, titlul știrii fiind: „Surse: șeful STS, internat în stare gravă”.

În aceeași zi, știrea a fost difuzată și în alte emisiuni ale Antena 3, însă, în jurnalul de la ora 14.30, a fost difuzat un drept la replică în care se preciza că informațiile potrivit cărora directorul STS, Marcel Opriș, ar fi bolnav și internat într-un spital din Viena sunt eronate.

La propunerea membrului CNA Monica Gubernat, Consiliul a decis să aplice o somație publică televiziunii Antena 3, pentru încălcarea articolului 64, alineatul 1, litera b din Codul audiovizualului, potrivit căreia „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”, și a articolului 64, alineatul 3 din Cod – „În cazul în care informația provine din surse confidențiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menționa explicit acest fapt”.

Sancțiunea a fost aplicată cu șase voturi „pentru” (Monica Gubernat, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu și Răsvan Popescu) și patru „împotrivă” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Radu Călin Cristea).