Cod Rutier 2020 revizuit. Amenzile rutiere ar putea crește semnificativ de la 1 ianuarie. Unii își vor vinde mașinile pentru a le plăti!

Publicat: 15 12. 2019, 13:40

Actualmente, valoarea punctului de amendă este de 10% din salariul minim brut, dar acesta ar urma să crească, în 2020, până la 2.230 lei, scrie romaniatv.net.

Deși salariul minim brut a mai crescut în ultimii ani, punctul de amendă a rămas la 145 lei, printr-o OUG, conform valorii salariului minim brut pe economie de 1.450 lei.

Se pare că executivul se gândește să crească punctul de amendă. Dacă acesta va ajunge la 223 lei, de la 1 ianuarie 2020, amenzile din Clasa I ar urma să fie cuprinse între 446 și 669 lei, iar cele din Clasa II între 892 și 1.115 lei.

De asemenea, amenzile din Clasa III ar putea fi cuprinse între 1.338 și 1.784 lei, în timp ce Clasa IV de amenzi ar avea o valoare maximă de 4.460 lei.

Cel mai grav ar fi pentru șoferii care iau amenzi din Clasa V, sancționați cu până la 100 de puncte de amendă, care vor scoate din buzunare între 4.683 lei și 22.300 lei, poate chiar mai mult decât valoarea mașinii lor în sine!