Comuna care a construit o groapă de gunoi în vârful muntelui, atestată de Guvern ca stațiune turistică de interes local

Publicat: 17 02. 2017, 08:39

Gândul a derulat, în 2015, o amplă campanie privind stoparea construcției gropii de Gunoi din inima Bucovinei. Chiar dacă inițial demersul autorităților  fost stopat, ulterior construcția a fost finalizată, la acest moment nefiind dată însă în folosință. Dacă acest lucru se va întâmpla camioanele de gunoi vor trece chiar pe drumul pe care turiștii îl folosesc. Mai mult, vizavi de rampa de gunoi se află cel mai frecventat loc de turiștii care pot admira frumusețea văii. 

Pe o suprafață de 4,4 hectare, la o altitudine de 1.086m, în Pasul Mestecăniș, a fost amenajat un depozit ecologic chiar aproape de vârful muntelui și deasupra a patru localități – Valea Putnei, Pojorâta, Mestecăniș și Fundu Moldovei. Groapa de gunoi ecologică începe chiar de pe marginea drumului european 576, ce leagă stațiunile Vatra Dornei de Câmpulung Moldovenesc. 

„Depozitul de deșeuri de la Pojorâta” face parte din  Proiectulul  „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava”, proiect finanțat din bani europeni și care prevede amenajarea a două depozite ecologice, una în Pasul Mestecăniș, în comuna Pojorâta, situată la circa 15 kilometri de municipiul Vatra Dornei, și cealaltă în comuna Moara, la opt kilometri de Suceava. În cele două „depozite ecologice” va ajunge tot gunoiul menajer din județul Suceava. 

Pentru amenajarea gropii din Pasul Mestecăniș s-au făcut defrișări pe munte, fiind urmate de excavări masive, care au dat peisajului pitoresc un aspect dezolant. Contractul pentru amenajarea gropii a fost semnat în ianuarie 2013 de către președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, cu firma germană Bilfinger Baugesellschaft mbH și compania românească SC Concret Construct AG SR. Valoarea totală a contractului este de 27,6 milioane de lei, fără TVA. Potrivit contractului, groapa va funcționa până în 2037, având o capacitate totală de depozitare de 350.000 de tone de gunoi menajer.

CITEȘTE AICI TOATĂ POVESTEA GROPII DE GUNOI DIN VÂRFUL MUNTELUI ȘI CUM APĂRĂ AUTORITĂȚILE O INVESTIȚIE CARE DISTRUGE INIMA BUCOVINEI 

Comuna Pojorâta figurează pe lista celor 10 localități sau zone componente ale unor localități pentru care Guvernul a decis să primească atestare ca stațiuni turistice de interes local. Lista completă este: Baia de Fier – județul Gorj, Boghiș – județul Sălaj, Colibița – județul Bistrița-Năsăud, Moisei – județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Pojorâta – județul Suceava, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău. 

De asemenea, localitățile Borsec – județul Harghita și Sucevița – județul Suceava au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de joi, acestea având șansa atragerii de finanțare nerambursabilă

„Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local”, se menționează într-un comunicat de presă al guvernului. 

Primar: Groapa de gunoi nu va afecta turismul

Primarul comunei sucevene Pojorâta, Bogdan Codreanu, a declarat, joi, după ce comuna a fost declarată stațiune turistică de interes local, că depozitul ecologic de deșeuri din Mestecăniș nu va afecta turismul și că este convins că timpul va demonstra acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Codreanu a declarat joi pentru Mediafax că depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș nu va afecta în niciun fel turismul în zonă.

„Sunt convins că nu va afecta turismul și timpul va demonstra acest lucru”, a spus primarul, care a menționat că dacă acolo nu se va respecta legislația de mediu, autoritățile competente vor anula autorizația de funcționare.

Codreanu a precizat că Pojorâta a devenit stațiune de interes local prin contribuția comunității, a investitorilor privați care au dezvoltat structuri turistice, dar și a administrației locale care a realizat investiții în infrastructură.

Potrivit lui Bogdan Codreanu, localitatea are circa 300 de spații de cazare, iar cele mai importante obiective din zonă sunt Transrarău și Pietrele Doamnei, Biserica Sf. Nicolae, cu șapte turnuri, dar că turiștii beneficiază și de ospitalitatea localnicilor.

Codreanu a mai declarat că nu se va opri la acest statut și că va face demersurile ca, în viitor, Pojorâta să ajungă stațiune turistică de interes național.