Concert Bonnie Tyler. Ce a cerut cântăreața de la organizatorii români. De unde vrea să i se aducă vinul

Publicat: 06 12. 2012, 16:11
Actualizat: 22 08. 2013, 13:14

Managementul cântăreței britanice Bonnie Tyler, care va susține un concert sâmbătă, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București, a cerut organizatorilor să-i asigure vedetei condiții excelente în timpul vizitei în România – limuzină, gardă de corp, hotel de cinci stele și mâncare sănătoasă.

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe tot parcursul șederii în România, Bonnie Tyler va circula cu o limuzină de producție germană – managementul dorind să sublinieze în cerințele trimise că Bonnie Tyler nu dorește sub nicio formă să i se pună la dispoziție o limuzină-stretch, deoarece aceste automobile nu îi plac deloc – și va avea la dispoziție un bodyguard.

În culise, artista va avea băutură carbogazoasă fără zahăr, ceai englezesc, îndulcitor, lapte cu conținut scăzut de grăsimi, vin roșu produs în Chile și vin alb din Noua Zeelandă. De la prima și până la ultima cerință, Bonnie Tyler arată că nimic nu este ales la întâmplare, artista dovedind că are gusturi fine și că apreciază în mod deosebit alimentele sănătoase. Pe lângă cele mai sus menționate, artista a cerut sendvișuri cu ton, brânză, vită, salate și alune.

De asemenea, vedeta a dorit să stea la un hotel de 5 stele dotat cu solar, piscină și sală de fitness.

Încă din tinerețe, Bonnie a fost o apariție spectaculoasă. Artista are o gândire modernă în ceea ce privește tratamentele minune ce stau în slujba frumuseții și, de aceea, folosește de câteva ori pe an botoxul, substanță care le asigură doamnelor tinerețe veșnică și un look impecabil. În câteva interviuri, ea a declarat că este fanul acestei substanțe și o folosește cu plăcere, însă cu mici rezerve, deoarece îi place să arate cât mai natural.

Dar principalul atu al lui Bonnie rămâne vocea.

Bonnie Tyler (născută Gaynor Hopkins Sullivan, pe 8 iunie 1951) este o cântăreață galeză, cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii 1970 și 1980 „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”.

Artista s-a născut într-un orășel galez de lângă Swansea. Gaynor nota versurile cântecelor pe care tatăl său le înregistra pe magnetofon, apoi stătea în fața oglinzii și le cânta pe cele care îi plăceau cel mai mult. Într-o noapte, vânătorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, a văzut prestația de pe scenă a viitoarei artiste și a plecat direct la Londra pentru a le spune producătorilor și compozitorilor Ronnie Scott și Steve Wolve despre vocea fantastică pe care o descoperise în Swansea. A fost realizat un demo, s-au semnat contractele și artista a primit un nou nume – Bonnie Tyler.

În anul 1976, Tyler a fost supusă unei operații pe corzile vocale, în urma căreia ar fi trebuit să-i fie înlăturați câțiva noduli. Succesul operației a fost parțial, pentru că, după intervenția chirurgului, artista a căpătat o răgușeală în voce, care avea să-i aducă însă un succes nesperat.

Albumul de debut al lui Tyler, „The World Starts Tonight”, s-a bucurat de aprecierea criticilor, asigurându-i o reputație solidă. Single-ul „It’s a Heartache” a fost unul dintre cele mai mari hituri ale anului 1978.

Doi ani mai târziu, cariera lui Bonnie Tyler înregistrează un nou mare succes cu piesa „Total Eclipse of the Heart”, care a ajuns pe locul I atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii.

Vedeta deține numeroase premii, nominalizări la Grammy și discuri de platină.

Spectacolul „Bonnie Tyler – Greatest Hits” va începe sâmbătă, la ora 20.00, accesul publicului făcându-se cu o oră mai devreme, de la ora 19.00.

Fanii care încă nu și-au rezervat un loc în sală mai au la dispoziție bilete cu prețuri cuprinse între 100 și 300 de lei. Acestea se mai pot găsi la: magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinul Biletoo din Cinema Patria, Sala Palatului, Magazinele Flanco, librăriile Adevărul și Eminescu, Magazinele Diverta, Muzica, Vodafone, Germanos, Domo, Palatul Național al Copiilor, dar și din oficiile Poștei Române semnalizate cu bilete.ro.