Consilierul prezidențial pe Sănătate: „Spitalele mici sunt o capcană”. Raed Arafat, pentru Gândul: Poate, la Bălcești, dacă Salvarea ajungea mai repede, se putea face ceva pentru pacient

Consilierul prezidențial pe Sănătate: „Spitalele mici sunt o capcană. Raed Arafat, pentru Gândul: Poate, la Bălcești, dacă Salvarea ajungea mai repede, se putea face ceva pentru pacient
Publicat: 23/04/2012, 19:28
Actualizat: 23/04/2012, 21:09

Cei doipacienți care și-au pierdut viața, după desființarea unor spitale,pentru că n-au beneficiat de ajutor medical de specialitate, n-auavut zile. Aceasta este concluzia oficialilor MinisteruluiSănătății (MS), exprimată de subsecretarul de stat, Raed Arafat,într-o conferință de presă. Acesta a declarat însă, pentrugândul,că, în cazul de la Bălcești, „dacă Salvarea ajungea mai repede, seputea face ceva pentru pacient – poate, se reușearesuscitarea”.

„Totuși,precizează Arafat, autopsia a arătat că leziunile suferite depacient au fost foarte grave, deci nu cred că ar fi pututsupraviețui, chiar dacă salvarea ajungea cu o jumătate de oră maidevreme”. Arafat adaugă că timpii de reacție a unităților desalvare trebuie îmbunătățiți, dar că aprobă decizia politică dereformare a spitalelor înainte de atingerea țintelor privind timpiide reacție. „Întârzieri ale salvărilor se consemnează și în țărilemoderne, precum Statele Unite sau Franța”, mai susține oficialulMS.

Cazul Băneasa

Uncardiac din Băneasa a decedat, miercuri, pe drumul către spitaluldin Constanța, făcând stop cardiac în ambulanța care nu era dotatăpentru reanimare.

Arafat arecunoscut că salvarea dotată pentru reanimare ar fi trebuittrimisă cu un sfert de oră înainte (imediat după apelul mediculuide familie al pacientului și nu după apelul medicilor de pe primaambulanță), dar susține că acest fapt nu ar fi salvat viațamuribundului. „Cazul despre care vorbim nu putea fi tratat înCentrul de sănătate Băneasa (unul din centrele închise prin reformaCseke – n.r.). Exact aceasta a fost și decizia medicului defamilie. Pacientul trebuia să plece la Spitalul Județean de UrgențăConstanța. Nici măcar la Spitalul din Medgidia nu ar fi avut cecăuta. Acest pacient, în loc să meargă direct la medicul defamilie, s-a dus la centrul de sănătate”, a susținut subsecretarulde stat, care a mai precizat că pacientul suferea de bolicardiovasculare grave și mai suferise un infarctmiocardic.

Cazul Bălcești

În cazulde la Bălcești (Vâlcea), pacientul a decedat în fața spitalului dinlocalitate, în urma unui accident vascular cerebral. Fusesetransportat acolo cu mașina unei persoane fizice. Arafat susține căar fi fost mai indicat ca pacientul să rămână la domiciliu, iarpersoana care a contactat serviciul de urgență să urmezeindicațiile primite privind poziționarea bolnavului.

Pe dealtă parte, ambulanța a ajuns la spitalul din Bălcești cu oîntârziere de 30 de minute. „Trebuie să se știe că toateconvorbirile la 112 sunt înregistrate, iar numerele de telefon,chiar și mascate, apar în dispecerat. Totodată, toate ambulanțelesunt supravegheate GPS. Astfel am putut constata că ambulanța careera plecată la o urgență la Drăgășani a rămas acolo 45 de minute înloc de 15 cât ar fi fost legal în condițiile în care aveau o zonădescoperită. S-ar fi putut economisi 30 de minute. Era vorba despreo gravidă care nu reprezenta urgență medicală”, a spussubsecretarul de stat, în conferința de presă. Arafat a susținutînsă că pacientul nu putea fi salvat decât dacă putea ajunge,foarte rapid, la Spitalul de Urgență din Craiova sau Vâlcea.”Spitalul din Bălcești nu ar fi putut rezolva acest caz având învedere că în unitatea sanitară există specialitate de ginecologie,ORL și un medic pensionar”, a conchis oficialul MS.

GabrielPopescu, managerul spitalului din Bălcești, susține, însă, căpacientul din comuna vâlceană Laloșu ar fi avut o șansă la viață,dacă i s-ar fi putut acorda primul ajutor la unitatea pe care acondus-o și care a fost închisă la 1 aprilie.

Spitaluldin Bălcești a fost modernizat în anul 2009, cu o investiție de500.000 de lei din fondurile Ministerului Sănătății. Unitatea avealinie de gardă, 55 de paturi și 57 de cadre medicale, îngrijindpacienți din localitate și din 12 comune limitrofe, însumând opopulație de circa 45.000 de suflete. Pe 24 martie 2011, Consiliulocal din Bălcești a decis ca unitatea să-și păstreze specificul, încondițiile în care Guvernul emisese, cu o zi în urmă, Ordonanța deUrgență prin care a stabilit transformarea spitalului în azil.Cheltuiala de întreținere a azilului va fi în sarcina autoritățilorlocale, care nu știu de unde să scoată în acest scop 200.000 delei.

Joiseară, aproximativ o sută de persoane s-au adunat în fațaspitalului din Bălcești, protestând față de închiderea unitățiimedicale și cerând demisia ministrului Sănătății.

Spitaluldin Bălcești a fost redeschis, vineri, iar personalul medical carenu a fost redistribuit – șapte medici și cinci asistente – s-aprezentat la serviciu. „Toată lumea acordă consultații ambulatoriide specialitate, prima consultație am acordat-o, astăzi, unui copilde un an și jumătate aflat în stare febrilă, iar personalul medicalva veni în continuare la serviciu pe bază de voluntariat. Astadeocamdată, până la găsirea unei soluții, iar internări nu se fac,bineînțeles”, a precizat managerul Gabriel Popescu.

Primarulorașului vâlcean Bălcești, Ion Curelaru, și-a exprimat speranța căMinisterul Sănătății va reveni asupra deciziei de închidere aspitalului: „Așteptăm să vină comisia MS care să analizeze cazulcare a avut loc ieri”. El a anunțat că va propune Consiliului localredeschiderea spitalului orășenesc, cu fonduri ale comunității șiactivitate de voluntariat, în primă fază.

Virgil Păunescu: „Dacă s-a luat o deciziepolitică, trebuie mers până la capăt, chiar dacă estedureros”

„Decesulcelor doi pacienți nu are legătură cu desființarea spitalelor dinBăneasa și Bălcești. Acestea erau spitale mici, unde nu pot fitratate cazurile grave, care pun viața în pericol. Dimpotrivă,pentru pacienții aflați în criză, spitalele mici sunt o capcană,fiindcă se pierdea timp prețios cu transportatul acolo, pusuldiagnosticului și transferul la unitatea care putea oferi asistențavitală”, declară, pentru gândul, Virgil Păunescu,consilierul președintelui Băsescu pe probleme deSănătate.

Păunescuadmite că reforma spitalicească s-a făcut în pripă și cu erori, darconsideră că nu ar trebui să existe cale de întoarcere: „Eadevărat, normal ar fi fost să existe mai mult timp întrepublicarea legislației și aplicarea acesteia. Dar, dacă o lungeam olună, aveam o lună de proteste la porțile spitalelor. S-a luat odecizie politică și trebuie mers până la capăt, chiar dacă măsuraeste dureroasă. Nu putem să rămânem cantonați în sistemulspitalicesc de acum 80 – 100 de ani, când pacienții erautransportați cu căruța. Sunt studii ale Băncii Mondiale care aratăcă numărul de spitale și al paturilor din spitale trebuieredus”.

Păunescuconsideră că „Avem o problemă cu managementul pacientului. Suntinternați în spitale oameni care n-au ce căuta acolo. Poate și eu,dacă aș fi bolnav, m-aș duce la spital și nu la medicul de familie,dar nu e corect”.

Păunescua dezvăluit că a vorbit cu Raed Arafat, care a vizitat toatespitalele care au fost închise sau reorganizate. „Am vorbit cândera la Timișoara și a decis reducerea numărului de paturi. Afăcut-o prea blând. Eu aș fi fost mai drastic acolo”, mărturiseșteconsilierul prezidențial.

Acesta acriticat faptul că lista spitalelor ce urmau să se închidă asuferit modificări „din mers”: „Asta dovedește că e posibil să sefi luat decizii insuficient fundamentate”, admiteconsilierul.

Cum s-a făcut reorganizareaspitalelor

Președintele Traian Băsescu a anunțat, lafinele anului trecut, că o prioritate a anului 2011 pentru GuvernulBoc este închiderea a 200 de spitale și transformarea acestora încreșe sau azile de bătrâni.

Ministerul Sănătății a întocmit o primă listăde 180 de spitale care aveau să fie închise la 1 aprilie 2011, dincare, după o primă filtrare, au rămas 71. Ulterior, 9 au fostscoase de pe listă, iar alte 5 adăugate, ministrul Sănătății, CsekeAttila, fiind acuzat de opozanți că, în goana după reformă, aprocedat în pripă, desființând și spitale modernizate din fondurieuropene. În cele din urmă, la 23 martie s-a emis o Ordonanță deUrgență în care 67 de spitale au fost înscrise pentru reprofilare,iar altele 10 au fost comasate.

Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire frapantă despre vaccin
ULTIMĂ ORĂ! Oana Roman, în doliu: 'Sper că acolo unde este acum să fie lumină'
FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul...
Ficat mărit și gras? EVITĂ 15 alimente care cresc riscul de ciroză
Răzvan Simion, ATAC la adresa Lidiei Buble?! Ce a putut spune în direct: „De un...
Gigi Becali și-a mărit averea în pandemie! `A fost de cinci ori mai bine`. Câte...
Meseria cu cele mai mari salarii în România. Industria IT e doar pe locul 2,...
Israelul îşi ameninţă adversarii. Ce a transmis premierul Naftali Bennett inamicilor statului
BANCUL ZILEI – Pițipoanca pipăită în autobuz
Experții monitorizează un nou efect advers al vaccinurilor. Cum este afectată menstruația femeilor
ULTIMĂ ORĂ! Oana Roman, în doliu: 'Sper că acolo unde este acum să fie lumină'
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce riscă să pățească femeile ce s-au imunizat împotriva...
Vă amintiți de momentul „Basic Instinct”? S-a întâmplat din nou, în direct la TV, iar...
Cel mai mare protestatar anti-vaccin a fost găsit MORT. Cazul care a șocat o lume...
Veste bombă pentru cei vaccinați cu AMBELE DOZE! Anunțul cutremurător venit chiar acum. Trebuie să...
DRAMĂ fără MARGINI în lumea filmului. Are cancer în stadiul 4. „Probabil că mă va...
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane...