Copilul de 7 ani din Arad care a fost dat dispărut este căutat de aproape 200 de persoane! Martorii: S-ar fi rătăcit în apropierea unei stâne

Publicat: 10 01. 2021, 11:14
Sebastian - copilul de 7 ani din Arad care a fost dat dispărut

Băiețul în vârstă de 7 ani, din județul Arad, care a fost dat dispărut de mama sa sâmbătă, 9 ianuarie, este căutat de aproape 200 de persoane, prin care și mulți voluntari.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat faptul că operațiunea de căutare a continuat în zona localităţii Vânători şi pe parcursul nopţii, când s-au alăturat mai multe forţe, relatează Agerpres.

La căutări s-au folosit și ATV-uri, maşini de teren, câini antrenaţi şi camere de termoviziune, acțiunea având loc pe o rază de circa 20 de kilometri de casa băiatului.

Copilul de 7 ani, căutat de aproape 200 de persoane

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a precizat faptul că acțiunile de căutare au fost îngreunate de ceaţa densă şi de temperaturile scăzute, care au ajuns la minus 5 grade Celsius, pe parcursul nopții.

Unii localnici au susținut că băiatul plecase alături de alți copii la o stână de oi de la marginea satului, fiind duşi acolo de un localnic. Ulterior, micuțul s-ar fi îndepărat de grup la un moment dat și apoi nu a mai putut fi găsit.

Căutările s-au reluat în cursul dimineții de duminică, participând aproximativ 200 de persoane, majoritatea voluntari din zonă, dar şi echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi ISU.

Autorităţile ar putea folosi la căutări un elicopter şi drone în funcție de condițiile meteo.

Micuțul locuiește în satul Vătăori, comuna Mișca, și face parte dintr-o familie nevoiașă, cu 13 copii, potrivit primarului comunei, Tiberiu Haasz.

Mama copilului a anunțat la 112 că băiatul a plecat de dimineață la joacă și nu s-a întors la lăsarea întunericului. Copilul a fost căutat și în cursul serii de sâmbătă de zeci de forțe de ordine, iar căutările au fost îngreunate de ceața densă.

Alături de pompierii de la ISU Arad, la căutarea copilului de 7 ani, din Vânători, au participat și echipe de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, 10 polițiști din cadrul Poliției orașului Chisineu-Criș, cinci jandarmi.