CRIMĂ ÎN CAPITALĂ. Un bărbat și-a omorât socrul și și-a înjunghiat soția

Publicat: 02 11. 2012, 13:18
Actualizat: 17 02. 2019, 09:27

Un bucureștean a fost reținut după ce, în noaptea de joi spre vineri, l-a înjunghiat mortal pe socrul său, apoi și-a tăiat și soția, aceasta fiind dusă în stare gravă la spital, unde a fost operată de urgență, informează surse din Poliție.

Incidentul a avut loc într-un imobil din Sectorul 6 al Capitalei, unde bărbatul locuia împreună cu soția și familia acesteia.

Potrivit surselor citate, între soți exista, de mai multă vreme, o relație tensionată, femeia intenționând să divorțeze. În noaptea de joi spre vineri, puțin după miezul nopții, în timpul unui scandal, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat pe tatăl soției sale, după care a lovit-o și pe aceasta.

Femeia a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost operată de urgență.

Bărbatul a fost reținut și este audiat de polițiști.