Cristian Popescu Piedone, gafă de proporții în ziua în care a depus jurământul de primar: “Aștept cu nerăbdare să începem proiectele pentru Sectorul 4… pardon, 5!”

Publicat: 03 11. 2020, 15:48
Actualizat: 03 11. 2020, 15:59
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone (FOTO: Mediafax Foto / Marius Dumbrăveanu)

Cristian Popescu Piedone a depus, marți, jurmântul de primar al Sectorului 5 al Capitalei. Noul edil s-a încurcat, însă, în instituții.

Mai exact, Cristian Popescu Piedone a uitat, pentru o câteva secunde, că nu mai este edil la Sectorul 4, ci la 5. S-a corectat, însă, rapid și și-a continuat, ulterior, discursul.

În perioada următoare, vom începe să întocmim proiectele cu care v-ați angajat în campaniile electorale și le-ați promis cetățenilor sectorului 4. Pardon, 5, am rămas… da. Le-ați promis că nu o să-i dezamăgiți și aștept cu nerăbdare ca împreună cu dumneavoastră să le supunem votului în Consiliul Local”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Reamintim că Cristian Popescu Piedone a fost primar al Sectorului 4 până în 2015.

În decembrie 2019, în dosarul “Colectiv”, Cristian Popescu Piedone, ales recent primar al Sectorului 5, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai localului au primit câte 11 ani şi 8 luni de detenţie.

Cristian Popescu Piedone, condamnat la închisoare. “Sunt nevinovat!”

Dosarul se află, în prezent, la Curtea de Apel Bucureşti, iar până la sfârșitul anului ar putea fi luată o decizie finală.

Sunt nevinovat. Dacă vă referiți la acea condamnare, declar cu toată responsabilitatea: Tribunalul București, prin acel judecător, n-a făcut decât execute un ordin și să mă aflu în fața unui pluton de execuție. (…) Sunt tată de copii, și copiii mei dacă se aflau în noaptea aia în acel bar, nu club, că e impropriu numit club, la fel veneam în fața voastră cu copiii mei morți și spuneam cu toată sinceritatea că sunt nevinovat”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone a fost găsit vinovat de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. În urma incendiului izbucnit în local, nu mai puțin de 65 de persoane și-au pierdut viața.