Cum se vor face înscrierile la orele de religie, începând de anul viitor

Publicat: 13 02. 2015, 14:44
Actualizat: 14 02. 2015, 17:41

„Susținem ideea să se facă cerere pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu, primar, gimnazial liceal, cu excepția acestui an, când se impun măsuri tranzitorii”, a spus ministrul Educației.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, după decizia Curții Constituționale privind participarea elevilor la ora de religie, Ministerul Educației va stabili și modul în care va fi reglementată noua prevedere.

„Din septembrie 2015, orele de religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educației și pentru școli, și opționale pentru elevi. Așadar, modificarea face referire la faptul că, în noul an școlar, elevii vor trebui să facă opțiuni cu privire la participarea la ora de religie, față de anul trecut, când au făcut opțiuni cei care nu au vrut să facă religia. Locul disciplinei este același”, a precizat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu declara recent că Ministerul Educației și unitățile de învățământ vor avea obligația să treacă religia în programa școlară ca materie opțională pentru elevi doar începând din anul școlar 2015-2016.

În consecință, elevii care nu au făcut cerere în septembrie 2014 că nu doresc să participe la orele de religie, vor merge în continuare la aceste cursuri până la sfârșitul anului școlar actual.

Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.