Cum trăiește o echipă de gameri profesioniști din Los Angeles, care câștigă sute de mii de dolari în competițiile de League of Legends

Publicat: 19 04. 2015, 20:09

Împreună, cei cinci gameri câștigă sute de mii de dolari. Mai mult, cu ajutorul unui fost campion mondial, tinerii speră să câștige marele premiu al Campionatului Mondial de gaming, în valoare de un milion de dolari.

Gamerii și testerii profesioniști nu au o viață ușoară, după cum a arătat și gândul, într-un material recent, dar satisfacțiile sunt pe măsura strădaniei. Potrivit Business Insider, gamerii petrec până la 14 ore pe zi în fața calculatorului, pentru a câștiga anumite competiții și pentru a se antrena temeinic pentru marile bătălii virtuale.

Tocmai de aceea, Alex „Special” Chu l-a sfătuit pe fratele său, un gamer talentat, să stea departe de liga profesionistă a jucătorilor. „Știu cât de greu este”, a spus Chu. Cei din Team Liquid trăiesc într-un duplex din Santa Monica, unde se și pregătesc. La ora 12:30 după-amiaza, gamerii încă dorm, după ce s-au jucat până la 03:00 dimineața: „Gamerii funcționează după fusuri orare diferite”, a declarat unul dintre membri echipei Team Liquid, Steve Arhancet.

Antrenorul echipei, Peter „PtotheD” Zhang, își adună oamenii și discută despre strategia din acea zi. După ce au fost favoriți în sezonul de gaming, acum se află pe locul șapte și speră să-și revină. Una din marile probleme a fost integrarea celor doi noi jucători din Coreea, Kim „FeniX” Jae-hoon și Chae „Piglet” Gwang-jin.

Cel mai vocal membru al echipei este Christian „IWDominate” Rivera, în vârstă de 24 de ani, din Miami, Florida, care a fost eliminat de multe ori din schemă, din cauza comportamentului său agresiv. În jurul orei 13:00, jucătorii își strâng tastatura și mausul. Ei sunt sponsorizați de producătorul de echipamente pentru jocuri Razer și în consecință folosesc modelul de maus Imperator (80 dolari) și tastatura Chroma (170 dolari).

Riot Games, compania care produce jocul League of Legends, îi transportă pe gameri spre sediul studioului, situat la 15 minute distanță de casa lor. În studioul LCS din LA, în fiecare săptămână din intervalul ianuarie – august, se „războiesc” 10 echipe de gameri profesioniști din League of Legends. Zilnic, 27 milioane de oameni joacă League of Legends. LCS pierde bani, dar are rolul de a promova jocul LL, care a adus anul trecut venituri de un miliard de dolari.

În cadrul jocului League of Legends, echipele de câte cinci gameri se „războiesc” între 20 și 60 de minute, pentru a-și ocupa reciproc bazele. Jucătorii pot alege din mii de personaje, denumite „campioni”.