Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, și Silviu Moldoveanu urmăriți penal în dosarul ASF

Publicat: 21 03. 2014, 16:04
Actualizat: 30 04. 2015, 13:46

La începutul anului, DNA a demarat o amplă investigație la ASF care până în prezent a demonstrat că instituția a fost penetrată de o rețea de trafic de influență complexă.

În același dosar este urmărită penal și soția lui Daniel Chițoiu, Laura Chițoiu care este acuzată că a fost cea care a făcut legătură între interpușii omului de afaceri Ilie Carabulea și soțul ei. DNA a solicitat și urmărirerea penală a fostului ministru Daniel Chițoiu însă Parlamentul a respins cererea.

DNA susține că unul din capetele de acuzare este acela că dorea să îl impună la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România pe Radu Mustățean. Pentru această operațiune, Rușanu a apelat la vicepreședintele ASF, Silviu Moldoveanu. În esență, Rușanu și Moldoveanu au făcut presiuni asupra companiilor de asigurări astfel încât reprezentanții asiguratorilor să îl voteze pe Mustățea la conducere conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Cumnatul lui Năstase, Dan Odobescu, a fost contactat de Silviu Moldoveanu pentru că este proprietarul unei companii de asigurări. Vicepreședintele ASF i-a cerut acestuia să intervină pe lângă proprietarii de companii de asigurare să îl voteze pe protejatul lui Dan Radu Rușanu la conducerea biroului sus menționat. Odobescu s-a angajat să intervină pe lângă trei astfel de companii și a garantat că votul va fi favorabil pentru Radu Mustățea.

„Din probele administrate până în prezent, a rezultat că, urmare a acestei înțelegeri frauduloase, dar și a influenței exercitate de Rușanu Radu Dan și de  Moldoveanu Corneliu Silviu, au fost deturnate și  direcționate, în favoarea inculpatului Mustățea Radu, un număr total de  91 voturi. Activitatea infracțională a condus la alegerea, ca președinte al BAAR, a inculpatului Mustățea Radu, cu un număr total de voturi de 270 voturi, față de 139 voturi cât a obținut contracandidatul său”, susține DNA