Dan Șova, Rudel Obreja și Constantin Niță, ÎN LIBERTATE. Urmează ELENA UDREA

Publicat: 20 12. 2018, 11:09
Actualizat: 25 03. 2019, 23:31

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri noapte, eliberarea mai multor persoane în dosare în care avocații condamnaților au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători. Printre cei care urmează să fie puși în libertate se numără Rudel Obreja, Constantin Niță și Dan Șova.

În aceste dosare, avocații au formulat contestații în anulare după decizia Curții Constituționale privind componența completurilor de 5 judecători, iar magistrații Completului 2 de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, miercuri seară, ca, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare, condamnații să fie puși în libertate, prin suspendarea executării.

Șova: Judecătorul care a făcut diferența nu trebuia să fie în complet

Dan Șova era condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Chiar dacă cu întârziere, mirul cu care colega de parlament l-a dat pe frunte și-a făcut efectul.

Miercuri noapte, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, Dan Șova a declarat că a fost condamnat cu o decizie de 3 la 2, iar judecătorul care a făcut diferența nu trebuia să fie în complet.

„Decizia Curții Constituționale a stabilit că acel complet care m-a condamnat a fost nelegal constituit. O singură remarcă am de făcut: am fost condamnat cu o decizie de 3 la 2, în care doi judecători m-au achitat, iar judecătorul care a făcut diferența este exact cel care nu trebuia să fie în complet. Este vorba despre o faptă pe care nu am comis-o. Nu m-am așteptat la acea decizie (de condamnare -n.r.). În măsura în care Înalta Curte era obligată să respecte decizia Curții, da, mă așteptam (să fiu eliberat acum -n.r). Nu o să discut propriu-zis despre închisoare, pentru că nu e o chestiune de povestit, a fost o experiență umilitoare, repet, pentru că am fost nevoit să vin în detenție pentru o faptă pe care nu am comis-o,” a declarat Șova.

Obreja: Suntem victimile unui complot

Rudel Obreja era condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Pe 4 decembrie, el atrăgea atenția că este ținut ilegal în închisoare, din moment ce sentința sa e lovită de nulitate.

Miercuri noaptea, la eliberarea din Penitenciarul Jilava, fostul șef al Federației Române de Box Rudel Obreja i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că ar trebui să-i fie rușine pentru că nu apără cetățeanul.

„Suntem victimele unui complot. Ce s-a întâmplat la completurile de 5 este o imensă ticăloșie. Haideți să ne imaginăm că oamenii ăștia, 40 de judecători ai Secției Penale, erau incompetenți și cinci ani de zile, oameni ăștia nu au știut că activează într-o semilegalitate, într-o nelegalitate, de fapt. Nu putem să-i bănuim însă de nepricepere, pentru că oamenii ăștia au cărți, deci știu foarte bine ce făceau. Și atunci, prin intermediul acestor subterfugii, acesta este unul dintre ele, se infiltrau oamenii sistemului pentru a fi date soluțiile pe care ei le doreau. Asta s-a întâmplat și la noi în dosar”, a declarat Obreja.

„Noi mergem să fim judecați de cei care au stat ilegal timp de cinci ani de zile. În acest moment, l-am lăsat în cameră pe Tudor Breazu, omul ăsta este în aceeași situație în care sunt eu, nu așteaptă nicio decizie, lui i-a fost dat termen 28 ianuarie. Eu cu Șova și cu Niță am avut șansa unui complet corect. Altfel eram în pușcărie și dumneavoastră erați acasă. Este absolut normal să fie admisă contestația și să rejudecăm apelul și să putem readministra probele. Depinde pentru că Justiția în România este o loterie, depinde ce completuri vom avea în momentul respectiv. Așa cum completurile de 5 au fost constituite nelegal, același lucru și mai abitir s-a întâmplat cu completurile de 3 judecători. (…) Aș vrea să-i transmit președintelui Iohannis să-i fie rușine că apără așa ceva, el nu trebuie să apere statul, el trebuie să apere cetățeanul, românul”, a completat Obreja.

Constantin Niță era condamnat la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei până la soluționarea definitivă a contestațiilor în anulare.

Deciziile sunt executorii și definitive, motiv pentru care condamnații vor ieși din penitenciare.

Constantin Niță este încarcerat la Penitenciarul din Miercurea Ciuc, iar Dan Șova și Rudel Obreja erau închiși la Penitenciarul Jilava.

Termenul fixat pentru soluționarea contestațiilor în anulare este, în toate cele trei cazuri, 21 ianuarie 2019.

Completul de 5 judecători care a luat această decizie este format din Simona Daniela Enceanu, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus,  Luciana Mera și Rodica Aida Popa. Dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, este judecat de acest complet.

Și Elena Udrea și Alina Bica au depus contestații în anulare prin avocații lor. Pentru Elena Udrea, magistrații au amânat decizia pentru 28 ianuarie 2019.