Dăncilă, despre spitalul din China: Nu putem compara puterea financiară a Chinei cu cea a României. Guvernul Chinez are în plus față de noi totalitarismul

Publicat: 28 01. 2020, 08:32

„China face acest spital pe fondurile proprii. Eu cred că un spital făcut din fondurile proprii se poate realiza mult mai repede decât un spital făcut din fonduri europene, unde știm că trebuie îndeplinite anumite condiții, care necesită timp.În al doilea rând cred că nu putem compara puterea financiară a Chinei cu puterea financiară a României, dar eu cred că trebuie să luăm exemple de bune practici și să vedem cum le putem implementa și în România”, a declarat, pentru MEDIAFAX, premierul Viorica Dăncilă.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că Executivul chinez are avantajul totalitarismului, care se concretizează în lipsa achizițiilor publice.

„Guvernul Chinez are în plus față de noi totalitarismul. Acolo nu există achiziii publice, nu există SICAP-ul. Până la urmă aici ne împiedicăm. Este cu totul și cu totul altceva și nu cred că putem face comparații din acest punct de vedere. Noi suntem țară membră a Uniunii Europene și trebuie să respectăm niște reguli. Pe de altă parte, nu este normal ca în 30 de ani să nu fi construit niciun spital. Eu sunt mulțumită ce ceea ce s-a întâmplat în timpul mandatului meu, am predat studii de fezabilitate, s-au semnat cereri de finanțare, pe baza muncii efectuate de angajații ministerului din mandatul meu, dar în 30 de ani este anormal să nu ai un spital nou construit”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorina Pintea.

Social democrații au promis, în 2016, în cadrul programului de guvernare, realizarea a opt spitale regionale.

La începutului anului, ministerul Sănătății, condus acum de Victor Costache, a lansat, pe platformele electronice SICAP și JOUE, procedura de licitație restrânsă pentru achiziția serviciilor de proiectare a lucrărilor aferente proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență Cluj și a precizat că pregătește și procedura de achiziție publică de servicii pentru elaborarea proiectului tehnic al Spitalului Regional Craiova și procedura de achiziție publică de servicii pentru verificarea tehnică a proiectului tehnic de execuție al Spitalului Regional Iași.

Pe de altă parte, autoritățile chineze, citate de Reuters, au anunțat că un spital cu 1.000 de paturi pentru tratarea pacienților infectați cu noul tip de coronavirus este în curs de construcție în orașul Wuhan, presa de stat din China relatând că noua unitate medicală ar urma să fie finalizată săptămâna aceasta.