Dâncu: Geoană este vinovat doar în sens simbolic

Publicat: 15 02. 2012, 09:35
Actualizat: 12 06. 2012, 05:48
Vicepreședintele PSD Vasile Dâncu a susținut, luni, înaintea ședinței Biroului Permanent Național (BPN), că președintele PSD Mircea Geoană este vinovat de rezultatul referendumului doar în sens simbolic, respectiv în sesul în care șeful plătește eficiența sau ineficiența echipei sale.

„Mircea Geoană este vinovat în sens simbolic, în care șeful plătește eficiența sau ineficiența echipei, altfel Mircea Geoană nu are nicio vină”, a spus Dâncu.

El a precizat că nu a existat o campanie electorală propriu-zisă din partea PSD.

„A fost o strategie și noi ne-am respectat subiectele legate de comunicarea cu cetățenii, în funcție de timpul pe care l-am avut la dispoziție”, a adăugat Dâncu.

El a spus că, în calitate de sociolog, poate afirma că PSD a ieșit din campania pentru referendum exact cu procentul cu care a intrat. (Mediafax)