De când nu mai e ora de religie „obligatorie” în școli. Ce spune ministrul Educației

Publicat: 27 01. 2015, 12:03
Actualizat: 25 03. 2019, 23:33

Prezent, luni, la Vaslui, ministrul Educației, Mihai Sorin Câmpeanu, a afirmat că ministerul pe care-l conduce și unitățile de învățământ vor avea obligația să treacă religia în programa școlară ca materie opțională pentru elevi doar începând din anul școlar 2015-2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În consecință, elevii care nu au făcut cerere în septembrie 2014 că nu doresc să participe la orele de religie vor merge în continuare la aceste cursuri până la sfârșitul anului școlar actual.

„Conform legii, hotărârea Curții Constituționale intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial, dar nu poate produce efecte retroactiv. Drept urmare, din septembrie 2015, orele de religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educației și pentru școli și opționale pentru elevi. Deci, în noul an școlar, elevii vor trebui să facă opțiuni cu privire la participarea la orele de religie. Diferența față de anul trecut este că atunci au făcut opțiuni în care au precizat în mod expres cei care nu vor să facă religia, iar de anul viitor vor face opțiuni cei care vor să facă religia”, a declarat, luni, ministrul Educației, Mihai Sorin Câmpeanu.

Reacția ministrului Educației vine după ce, luni, a fost publicată motivarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea obligației elevilor sau părinților de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie.

Curtea Consituțională (CC) a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

CC arată, în motivarea deciziei prin care a stabilit că obligația de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie este neconsituțională, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Ce arată motivarea de la Curtea Consituțională

Luni, Curtea Consituțională (CC)  a dat motivare deciziei de anul trecut. Astfel, motivarea arată că a stabilit că obligația de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie este neconsituțională, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Precizarea apare în motivare deciziei prin care judecătorii CC au stabilit că prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea învățământului 84/1995 și cele ale articolului 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.

„Curtea constată că modul în care legiuitorul a reglementat prin art. 9 alin. 2 din teza întâi din Legea 84/1995 și art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea 1/2011 oferta educațională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conștiință. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Consituție individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conștiinței și a credinței religioase, situație ce conferă consistență liberei dezvoltări a personalitățuii umane ca valoare supremă garantată de Legea fundamentală”, motivează judecătorii CC.