De ce amână Metrorex anunțarea câștigătorului licitației de 440 milioane de euro pentru trenuri la metrou

Publicat: 03 12. 2014, 18:55

Metrorex a primit oferte din partea Alstom (Franța), CAF (Spania), CSR (China), Pesa (Polonia) și Astra Vagoane (România) pentru acest contract.

Conducerea Metrorex anunța la jumătatea lunii octombrie că desemnarea câștigătorului va avea loc în termen de maxim 45 de zile, respectiv la începutul lunii decembrie.

„Ținând cont de complexitatea ofertelor, a fost necesară amânarea declarării câștigătorului până cel târziu la 10 martie. În cazul în care comisia de evaluare va conclude într-un termen mai scurt, rezultatul va fi comunicat de îndată ofertanților”, a declarat agenției MEDIAFAX Catalin Homor, director de investiții și achiziții publice în cadrul Metrorex.

El a adăugat că ofertanților li s-au cerut o serie de clarificări.

Administratorul metroului bucureștean vizează achiziția a minim 43 și maxim 51 de trenuri, cu 258, respectiv 306 vagoane, printr-un acord-cadru cu până la patru contracte subsecvente.

Contractul, estimat la 1,556 miliarde lei fără TVA, va fi finanțat dintr-un credit extern de la BEI, garantat de stat, și bani de la buget, potrivit anunțului de participare lansat la jumătatea acestui an de Metrorex.

Trenurile sunt cumpărate în urma unei licitații deschise, unde prețul ofertei are o pondere de 60%, celelalte criterii fiind performanțele tehnice (15%), termenele de livrare (12%), condițiile și costurile de mentenanță (3%, respectiv 5%) și termenele de garanție (5%).

Tronsonul Eroilor – Drumul Taberei din magistrala 5 de metrou va fi finalizat în al doilea semestru din 2016, iar întregul proiect va fi dat în folosință în anul 2020, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și de la stat.

În prezent, în București, circa 600.000 de persoane circulă zilnic cu metroul, adică o treime din populația Capitalei.