De la BBC, Traian Băsescu a anunțat cum vrea să-l descurajeze pe „domnul Putin să se uite la Polonia, România, Bulgaria”

Publicat: 05 09. 2014, 13:21
Actualizat: 08 09. 2019, 07:08

Prezent la Newport, în Țara Galilor, Traian Băsescu a explicat, într-o declarație dată BBC Radio 4 și preluată de Digi 24, care este situația la zi a conflictului din Ucraina.

„Dumnezeule, nu! Nu pot să cred că Rusia și țările NATO pot merge atât de departe încât să transforme această dispută într-un Război Rece și, dintr-un Război Rece, într-un dezastru care înseamnă un război fierbinte.

Acesta a fost principalul motiv pentru care noi am aprobat operațiunile avioanelor de luptă ale NATO și face parte din ideea noastră că flancul estic al Alianței trebuie consolidat din punct de vedere militar, pentru că țările noastre se află sub presiunea Federației Ruse, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a-l descuraja pe domnul Putin să se uite la țări precum cele baltice, Polonia, România, Bulgaria.

Nimeni nu vrea să împingă lucrurile până la etapa începerii unui Război Rece, dar este clar că, din cauza atitudinii Rusiei față de Ucraina și nu numai, pentru că în jurul Mării Negre avem un număr mare de conflicte înghețate. Toate aceste conflicte au un singur buton, sau cu alte cuvinte sunt controlate de la Moscova.

Din acest motiv, pentru noi este foarte important să-i transmitem un mesaj clar domnului Putin, potrivit căruia țările NATO nu acceptă niciun pas înainte după evenimentele din Ucraina. În același timp, țările NATO îi cer domnului Putin să respecte regulamentele internaționale și integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat Train Băsescu pentru BBC Radio 4, preluat de Digi 24.