DE LUNI, Constanța și Mamaia, FĂRĂ APĂ CALDĂ din cauza datoriilor către furnizorii de apă și gaz

Publicat: 09 08. 2018, 15:21

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de RAJA SA Constanța, în prezent, Societatea Electrocentrale Constanța SA înregistrează către regia de apă un debit în valoare de peste 2,8 milioane de lei, reprezentând facturi de apă-canal și penalități de întârziere din perioada aprilie – iulie 2018.

„Suntem nevoiți să punem în aplicare prevederile contractuale și să sistăm furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă către această entitate economică începând cu data de luni, 13 august„, se arată în comunicat, în care se menționează și că RAJA SA a făcut tot ce a putut din punct de vedere legal pentru a recupera debitele.

„Astfel, între reprezentanții RAJA SA și cei ai Electrocentrale Constanta SA au avut loc numeroase întâlniri de soluționare a acestei situații pe cale amiabilă. Mai mult, în vederea recuperării creanțelor, au fost transmise notificări și somații de plată prin executor judecătoresc”, spun reprezentanții regiei de apă din Constanța.

Ei precizează că, la rândul ei, regia este obligată să achite cu prioritate și în termen legal, facturile emise de către furnizori. Costurile pentru transportul și tratarea apei potabile, dar și epurarea apelor uzate la cei peste două milioane de abonați sunt semnificative. La acestea se adaugă impozitele, taxele și redevențele către bugetele locale și de stat, dar și rambursarea sumelor împrumutate de la BERD pentru cofinanțarea programelor europene.

„Nerecuperarea debitelor acumulate pune societatea RAJA SA Constanța în imposibilitatea de achita facturile furnizărilor și implicit, dincolo de voința noastră, de a priva toți consumatorii de serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare”, se mai arată în comunicat.

Astfel, pentru ca debitul înregistrat să nu mai crească, în cazul în care Societatea Electrocentrale Constanta SA nu-și va achita facturile restante, începând cu data 13 august, unitatea va fi debranșată de la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, pentru a fi recuperată întreaga datorie.

Datorii și la Romgaz

Și Romgaz anunță că are de încasat datorii restante în valoare de peste 16 milioane lei de la Electrocentrale Constanța și avertizează că vor sista livrările de gaze naturale.

„Romgaz a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017, în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanța, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanța a înregistrat datorii restante. Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al Romgaz.

Datoriile restante, care au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei, au fost eșalonate, printr-o convenție încheiată în luna aprilie a acestui an, dar, din aceste datorii, Electrocentrale Constanța a achitat până la 31 iulie doar 1,271 milioane de lei, reprezentând primele două rate de eșalonare și parțial a treia rată, la care se adaugă dobânzile.

„La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanța avea de achitat 1,158 milioane de lei reprezentând restanța la a treia plată conform convenției. (…) Totodată, în lunile iunie și iulie ale anului curent, deși a fost notificată, Electrocentrale Constanța nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare”, au transmis reprezentanții Romgaz.

Potrivit acestora, în lipsa plăților imediate a datoriilor conform contractului, societatea de gaz va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanța.

Foto: Hepta