Decizia luată sâmbătă de Muzeul Luvru, după atacul terorist

Publicat: 04 02. 2017, 17:18
Actualizat: 27 09. 2018, 20:01

Totodată, magazinele galeriei comerciale ce aparțin de Muzeul Luvru au fost redeschise. Turiștii s-au strâns în fața muzeului în număr mare sâmbătă, când porțile Luvrului au fost redeschise, majoritatea fiind de origine asiatică, potrivit relatărilor.

Un militar din cadrul operațiunii franceze Sentinelle a deschis focul după ce un individ a agresat cu un cuțit un alt militar în apropiere de Muzeul Luvru din Paris vineri, 3 februarie, și ar fi strigat Allah Akbar, au confirmat surse din cadrul Poliției pentru AFP.

Lansând amenințări și strigând Allah Akbar, potrivit prefectului poliției din Paris, atacatorul ar fi încercat să pătrundă în centrul comercial Carroussel du Louvre cu două ruscacuri.

Potrivit unei surse citate de L’Express, unul dintre militari a fost rănit ușor. Agresorul este încă în viață, dar grav rănit.

Serviciile de deminare au fost chemate, însă au constatat că cele două rucsacuri nu conțineau materiale explozive.

Zona Muzeului Luvru a fost blocată de forțele de securitate, precum și stația de metrou Palais Royal Musée du Louvre.

Premierul francez Bernard Cazeneuve a declarat că incidentul pare să fie „un atac de natură teroristă”, relatează cotidianul The Guardian pe pagina electronică.

La rândul său, prefectul Poliției pariziene, Michel Cadot, a declarat că a fost vorba de „un atac comis de un individ care era în mod clar agresiv și reprezenta o amenințare teroristă, iar afirmațiile sale par să indice că dorea să comită un incident terorist”.

Oficialul a mai adăugat că un al doilea individ, care se comporta în mod suspect, a fost reținut, însă până în acest moment nu a fost descoperită vreo legătura între acesta și atac.

Potrivit BBC News online, militarul rănit a suferit leziuni la nivelul capului.

În momentul atacului, în incinta muzeului erau aproximativ 250 de vizitatori, care au fost evacuați treptat, după încheierea controlului de securitate.

Grav rănit în zona abdomenului de focuri de armă trase de un militar în centrul comercial Carroussel du Louvre, atacatorul, care ar putea fi un egiptean de 29 de ani, nu paote fi încă audiat din cauza stării sale, potrivit aceleiași surse. Acesta este intubat și nu poate comunica deocamdată.

Potrivit BBC News online, autoritățile franceze sunt de părere că atacatorul de vineri ar fi un egiptean de 29 de ani.

Procurorul general al Franței, Francois Molins, a spus se pare că atacatorul a călătorit din Dubai spre Paris luna trecută, pe baza unei vize de turist. Poliția încearcă să afle dacă acesta a acționat singur sau dacă a primit instrucțiuni, a adăugat el.