Decizia Metrorex privind călătoriile cu metroul. Cum vor fi afectați bucureștenii

Publicat: 17 03. 2014, 18:22
Actualizat: 23 03. 2019, 14:53

Măsura a fost luată de Metrorex care nu a ajuns la nicio înțelegere cu Regia Autonomă de Transport București (RATB) privind o datorie pentru care au ajuns în instanță.

Conducerea Metrorex spune că Regia Autonomă de Transport București are o datorie de 20 de milioane de lei,  bani ce provin tocmai din titlurile de călătorie încasate de RATB pe cardurile comune pentru RATB și metrou.

„În principiu, începând de astăzi intră în vigoare această măsură. Am fost nevoiți să luăm această decizie pentru că nu am avut ce face. Ei ne tot spun că ne dau banii de carduri din septembrie încoace, dar în fiecare lună nu ni dau. Toți banii de pe carduri mergeau la RATB”, a declarat Aurel Radu, directorul Metrorex. 

Aurel Radu a spus că bucureștenii care în prezent au abonamente comune pentru metrou și transportul de suprafață le vor putea folosi până acestea expiră.

Ca urmare a măsurii luate de Metrorex, bucureștenii care au carduri comune pentru transportul RATB și Metrorex vor putea folosi cardurile electronice numai pentru RATB, iar pentru metrou își vor cumpăra cartele de la ghișeele Metrorex.

De altfel, la ghișele Metrorex au fost puse afișe prin care călătorii sunt avertizați să nu mai cumpere cardurile comune RATB-Metrorex, pentru că în acest moment Metrorex este în litigiu cu RATB-ul.

Aurel Radu, directorul Metrorex, spune că o decizie definitivă în privința separării cardurilor de călătorie se va lua luni, marți, după ce conducerea RATB și cea a Metrorex vor avea o întâlnire la Primăria Capitalei.

În prezent, Metrorex are 600.000 de călători pe zi, iar 10% dintre aceștia folosesc carduri comune Metrorex-RATB.