Descoperie macabră în Munții Călimani. Ultima oară a fost văzut pe 1 decembrie

Publicat: 23 05. 2018, 19:22
Actualizat: 11 02. 2019, 14:17

Salvamontiștii din Vatra Dornei au găsit, miercuri, trupul neînsuflețit al salvamontistului Sorin Liviu Pandelea, care a fost surprins de o avalanșă pe 1 decembrie, după ce a coborât din Pietrosul Călimanilor unde arborase steagul României, după aproape șase luni de căutări.

„Trupul a fost găsit la 1,8 metri sub zăpadă, în zona de căutare, pe un teren accidentat. În această zonă zăpada atinge în unele locuri și trei metri. Astăzi (miercuri – n.r.) la căutări au participat opt salvamontiști de la Vatra Dornei”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc.

Salvamontiștii au reluat de mai multe ori căutările trupului bărbatului de 40 de ani din Vatra Dornei care a fost suprins de avalanșă, însă abia după aproape 6 luni a fost găsit din cauza stratului mare de zăpadă.

Trupul fostului pompier și salvamontist din Vatra Dornei a fost găsit la o săptămână după ce autoritățile locale din Șaru Dornei au sfințit un monumentului închinat salvamontiștilor Nathalie Renee Josse și Sorin Liviu Pandelea, surprinși de avalanșă în data de 1 decembrie 2017.

Pe 1 decembrie 2017 în zona Gura Haitii din munții Călimani a avut loc o avalanșă care a surprins trei salvamontiști – doi bărbați și o femeie, care coborau din Vârful Pietrosul, după ce au arborat drapelul României. La coborâre, din cauza temperaturilor ridicate, zăpada moale a luat-o la vale, surprinzându-i pe cei trei salvamontiști, în timp ce aceștia se aflau într-o zonă deschisă.

Abia după trei ore de la producerea avalanșei unul dintre cei trei salvamontiști, un bărbat de 36 de ani, a reușit să ia legătura cu colegii săi și să anunțe incidentul.

Mai multe echipe de căutare au pornit spre zona în care s-a petrecut accidentul și după două ore de căutări au reușit să-l găsească pe salvamontistul care sunase și ceruse ajutor.

O oră mai târziu, în zăpadă a fost găsit și trupul fetei de 30 de ani care făcea parte din grup, însă cu toate manevrele de resuscitare efectuate de salvatori, medicii au fost nevoiți să constate decesul acesteia.

Căutările celui de-al treilea bărbat au continuat mai bine de șapte ore, însă au fost oprite din cauza viscolului puternic.

Autoritățile au fost nevoite să anuleze de mai multe ori căutările bărbatului din cauza riscului foarte mare de producere a unei noi avalanșe.

Cei trei – doi bărbați, angajați ai Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Detașamentul din Vatra Dornei și o femeie, erau alpiniști și salvamontiști voluntari.

SURSA FOTO: ProAlpin