Directorul companiei românești Arca Space, ARESTAT în SUA. Cele 19 capete de acuzare pentru Dumitru Popescu

Publicat: 14 11. 2017, 14:28

Postul KVIA-TV a relatat că Popescu a fost arestat săptămâna trecută în Jonesboro, statul american Georgia, fiind ulterior predat autorităților din statul New Mexico.

Popescu se confruntă cu 19 capete de acuzare: cinci pentru deturnare de fonduri, 13 de fraude și un cap de acuzare pentru falsificare.

Potrivit unei plângeri depuse la un tribunal din comitatul Dona Ana, New Mexico, Popescu, care are pașaport românesc, ar fi mințit compania Anova Technologies cu scopul obținerii a 20.000 de dolari.

Arca Space Corporation nu a răspuns încă la cererea jurnaliștilor de la Associated Press de a comenta cazul.

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) a fost înființată în 1999 ca o organizație non-guvernamentală de cercetare în domeniul aerospațial.

Printre programele anterioare dezvoltate la ARCA s-a numărat racheta Demonstrator 2B, echipată cu primul motor din lume, din materiale compozite, reutilizabil, care a fost lansată cu succes pe 9 septembrie 2004, de la Baza Forțelor Aeriene de la Capu Midia. De asemenea, ARCA a dezvoltat sistemul aerospațial Stabilo, care a executat două zboruri. Misiunea 1, lansată la o altitudine de 14.700 de metri, în stratosferă, și Misiunea 2, lansată în 2007, la o altitudine de 12.000 de metri, deasupra Mării Negre, cu sprijinul Forțelor Navale, a Forțelor Aeriene și al ROMATSA. Acestora li s-a adăugat racheta suborbitală Helen, demonstrator tehnologic pentru competiția Google Lunar X Prize, lansată pe 1 octombrie 2010, din largul Mării Negre, în cadrul Misiunii 4B, atingând altitudinea de 40 de kilometri.

În 2014, Dumitru Popescu s-a mutat în New Mexico, Statele Unite, unde compania Arca Space Corporation se ocupă cu dezvoltarea de produse și tehnologii spațiale, inclusiv a unei rachete cosmice.

Compania a fost implicată anul trecut într-un scandal privind prăbușirea pe Marte a Sondei spațiale Schiaparelli.

Agenția spațială italiană a acuzat că testele decisive – cele privind simularea intrării în atmosferă a Sondei Schiaparelli – au fost încredințate unei organizații „care nu avea competențe suficiente”. Este vorba de compania românească Arca Space, care are sediul în Las Cruces, New Mexico (SUA).