Doi irakieni și un sirian, găsiți ascunși între termopane, la ieșirea din țară – VIDEO

Publicat: 03 06. 2019, 09:02

This browser does not support the video element.

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat trei cetățeni din Irak și Siria, care au încercat să intre ilegal în țară, ascunși într-un microbuz, condus de un cetățean bulgar.

Vineri dimineața, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar la volanul unui microbuz. Acesta transporta tâmplărie PVC din Bulgaria, în Germania.

Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al mijlocului de transport, au fost descoperiți trei cetățeni străini, ascunși printre profilele PVC.

Oamenii legii au stabilit că doi bărbați sunt din Irak și unul din Siria, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în Germania.

De asemenea, șoferul autovehiculului a susținut că nu știa că cei trei sunt ascunși în interiorul microbuzului.

Cei trei bărbați și șoferul bulgar au fost reținuți de Poliția de Frontieră Bulgară.