Doi tineri au fost răniți grav după ce mașina lor s-a răsturnat într-o comună din Bacău

Publicat: 21 12. 2015, 19:42
Actualizat: 22 12. 2015, 09:19

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, accidentul a avut loc pe DN 11, în afara municipiului Onești, după ce un tânăr de 19 ani care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcției, într-o curbă, din cauza vitezei excesive.

Astfel, mașina în care se mai afla un tânăr de 18 ani a derapat și apoi s-a răsturnat de mai multe ori în afara șoselei.

Șoferul a fost proiectat din autoturism, care a căzut peste el.

„În urma accidentului, șoferul a primit îngrijiri medicale la Spitalul Onești, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Bacău. De asemenea, pasagerul de 18 ani a ajuns inițial la unitatea medicală din Onești, după care medicii au decis transferul la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului «Sfântul Spiridon» din Iași”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Polițiștii băcăuani au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șoferului.