Doi tineri au murit după ce s-au aruncat de pe un bloc din Iași

Publicat: 25 12. 2015, 15:29

Potrivit polițiștilor, cei doi tineri s-ar fi aruncat de la mansarda blocului la miezul nopții, un trecător sunând la 112 și anunțând incidentul.

În momentul în care echipajul medical a sosit la fața locului, tânărul era deja mort, în timp ce fata a decedat câteva minute mai târziu, timp în care s-a încercat resuscitarea acesteia.

„Polițiștii și pompierii au intrat în apartamentul în care cei doi tineri locuiau, spărgând ușa. Nu mai era nimeni în locuință, iar în apartament nu au fost găsite urme care să arate că s-ar fi comis acte de violență. Cel mai probabil, tinerii s-au sinucis, dar nu se cunosc cauzele pentru care cei doi au recurs la acest gest”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției județului Iași, Mădălin Țăranu.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Trupurile celor doi au fost duse la Institutul de Medicină Legală Iași, pentru necropsie.

Fata era originară dintr-o comună din Iași, iar bărbatul din Ardeal, cei doi locuind împreună într-un apartament închiriat în cartierul ieșean Tătărași.