DOLIU. A murit Ian Holm. Actorul care l-a interpretat pe hobitul Bilbo Baggins

Publicat: 19 06. 2020, 15:07
Actualizat: 06 04. 2021, 20:59
DOLIU. A murit Ian Holm. Actorul care l-a interpretat pe hobitul Bilbo Baggins. Foto: MovieStore

Îndrăgitul actorul Ian Holm, cel care l-a interpretat pe hobitul Bilbo Baggins în trilogia ”Stăpânul Inelelor” și în filmul ”Hobitul”, a murit la vârsta de 88 ani de ani, la Londra, anunță The Guardian.

Ian Holm, versatilul actor care a jucat o varietate de roluri, de la androizi până la hobbitul in Stăpânul Inelelor, a murit la Londra la 88 de ani, a confirmat agentul său pentru The Guardian.

Actorul care i-a dat viață lui Bilbo Baggins

„Cu mare tristețe, anunțăm că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani”, a anunțat agentul. „A murit liniștit în spital, vegheat de familia lui”, se mai precizează în comunicatul care relatează că actorul suferea de o afecțiune provocată de boala Parkinson. „A fost încântător, amabil și talentat și îi vom simți lipsa”.

Holm s-a născut în 1931 în Essex, unde tatăl său lucra la spitalului de psihiatrie West Ham Corporation. S-a îndrăgostit de actorie la o vârstă fragedă și a plecat de la Rada în Londra, la teatrul Memorial Shakespeare din Stratford, unde a rămas până în 1960.

Holm a câștigat un premiu Bafta și a fost nominalizat la Oscar, pentru rolul său de antrenor de atletism în filmul Chariots of Fire din 1981.