Dorin Cioabă, însoțit la vot de zeci de persoane: Am votat pentru un președinte bun

Publicat: 16 11. 2014, 15:04
Actualizat: 16 11. 2014, 22:55

„Am votat pentru un președinte bun, pentru România, pentru o țară fără discriminare. Aceste alegeri sunt foarte importante și pentru minoritatea noastră, romii ar face bine să iasă la vot”, a declarat Dorin Cioabă, la ieșirea din secția de votare, unde a mers cu un alai de aproximativ 30 de persoane care aveau steaguri tricolore, dar și steaguri ale etniei romilor.

El a susținut că ar fi dorit să meargă, duminică, în diaspora, la secții de votare din Germania și Franța pentru a îndemna romii din aceste țări să meargă la vot.

„Îmi planificasem să merg în Germania și Franța, să văd cum se votează, să votez și eu acolo și să îndemn romii noștri să meargă la vot. Aveam un bilet de avion, trebuia să stau vreo două ore jumate în Munchen, vreo patru ore la Frankfurt și apoi la Paris. M-am dus la aeroport de dimineață și nu m-au lăsat să plec. Au motivat că am ajuns cu cinci minute după ce s-a încheiat check-in-ul, dar lumea era acolo toată, avionul nu era plecat. Nu știu ce să spun, cred că e o făcătură pentru că făcusem public faptul că vreau să plec în diaspora, așa stabiliem la noi la partid”, a declarat Dorin Cioabă.

El a susținut că ține legătura cu persoane din mai multe țări pentru a vedea cum se desfășoară acolo procesul de votare.