Dosarul în care Udrea contestă condamnarea din Gala Bute a fost suspendat. Reacția fostului ministru

Publicat: 22 04. 2019, 20:13
Elena Udrea / FOTO: Mediafax Foto - Andreea Alexandru

Judecătorii au decis să trimită trei întrebări Curții de Justiție Europene privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene. Decizia a fost luată cu trei la doi. De asemenea, odată cu decizia de a transmite întrebările către CJUE, magistrații au dispus și suspendarea procesului. Decizia privind suspendarea nu este definitivă.

Decizia vine în dosarul în care fostul ministru Elena Udrea, dar și alți inculpați din dosarul Gala Bute contestă pedepsele, după decizia CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ. În acest dosar, Elena Udrea (în prezent în Costa Rica) a fost condamnată definitv la 6 ani de închisoare.

Cele trei întrebări transmise Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt:

– Articolul 19 alin. 1 din TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 1, alineatul 1, literele a) si b) si articolul 2, alineatul 1 din Convenșia elaborata in temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si principiul securității juridice trebuie interpretate in sensul ca se opun adoptarii unei decizii de catre un organ exterior puterii judecatoresti, Curtea Constitutionala a Romaniei, care sa aprecieze asupra legalitatii compunerii unor complete de judecată cu consecinta crearii premiselor necesare admiterii unor cai extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti definitive pronunțate intr-un interval de timp?

– Articolul 47, alineatul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul ca se opune constatarii de catre un organ exterior puterii judecatoresti a caracterului lipsit de independenta si impartialitate al unui complet din care face parte un judecator avand functie de conducere și care nu a fost desemnat aleatoriu, ci in baza unei reguli transparente, cunoscute si necontestate de parti, regula aplicabila in toate cauzele completului respectiv, hotararea adoptata fiind obligatorie potrivit dreptului intern?

– Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa inlature aplicarea unei decizii a instantei de contencios constitutional, pronuntata intr-o sesizare vizand un conflict constitutional, obligatorie in dreptul national?

Udrea: Doar în cazul meu ICCJ nu respectă decizia CCR. Dacă eram în campanie electorală, aș fi înțeles

Elena Udrea a reacționat, pe Facebook, după ce ÎCCJ a decis sesizarea CJUE și suspendarea procesului în care contestă condamnarea, menționând că doar în cazul ei instanța supremă nu respectă decizia CCR și că i se pare exagerată acțiunea „statului paralel” împotriva sa.

„Ceea ce am anticipat acum o lună, s-a întâmplat azi! Chiar dacă nu mai sunt în proximitatea statului paralel de ani buni, îi cunosc atât de bine modul de gândire și acțiune, încât pot înțelege mult mai repede decât cineva neavizat, ce vor să facă. La termenul de judecare a contestației la executare pe care am formulat-o împotriva deciziei din dosarul Gala Bute de luna trecută, instanța de judecată, noul Complet de 5, a venit cu ideea stupefiantă de a sesiza Curtea Europeană de Justiție în cazul meu, pentru a întreba dacă poate să ignore decizia CCR? Scopul fiind acela de a obține posibilitatea de a nu respecta decizia Curții Constituționale în ceea ce mă privește și de a nu trece la rejudecarea dosarului, așa cum au fost obligați de CCR să procedeze. Un pretext fiind că la mine e vorba de fapte referitoare la fonduri europene, ceea ce este o minciună pentru că eu am fost achitată pentru acuzația de a fi instigat angajații ministerului să solicite fonduri europene pentru a plăti cu bani europeni și nu de la buget!!!!!!!!, promovarea brandului turistic al României în timpul Galei de box”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.

De asemenea, fostul ministru a mai precizat că doar în dosarul în care este implicată instanța supremă nu respectă decizia Curții Constituționale.

„Deci, din zecile de contestații la executare, DOAR ÎN CAZUL MEU ICCJ NU RESPECTĂ DECIZIA CCR! Dacă eram în campanie electorală, dacă aș fi fost candidat anul acesta, aș fi înțeles.(Vezi cazul Tăriceanu, tot azi la ICCJ). În situația dată, mi se pare muuult exagerată acțiunea statului paralel față de mine, de-a dreptul incredibilă chiar!”, a mai scris Elena Udrea.