Dosarul Microsoft | Cazul, reluat de la zero ca urmare a pensionării judecătoarei Geanina Arghir

Publicat: 28 01. 2020, 11:08

Geanina Arghir, magistrat în dosarul Microsoft III (în care sunt judecați Dinu Pescariu, Gabriel Sandu, Călin Tatomir și Claudiu Florică) urmează să se pensioneze. În aceste condiții, instanța supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești.

Informația a fost confirmată, pentru Mediafax, de avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic.

DNA a dispus, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului șef al Microsoft România Călin Tatomir și a oamenilor de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”.

Aceștia sunt acuzați de procurori că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.

„În condițiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licențe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu încălcarea dispozițiilor legale și la instigarea inculpaților Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail, a depus diligențele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.

Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice în condițiile OUG 34/2006 privind achizițiile publice, au mai precizat procurorii.

În acest context, Pescariu și Florică, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con.Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentința nr. 258/24.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel pentru trafic de influență).

„În urma înțelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă, inițiată pentru „Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”. Documentația care a stat la baza licitației (referat de necesitate și caiet de sarcini) conținea condiții restrictive nejustificate de participare la licitația organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte și firma Dim Soft SRL”, a mai precizat sursa menționată.