Dosarul Revoluției: Procurorii au dispus CLASAREA pentru Petre Roman și Victor Atanasie Stănculescu

Publicat: 08 04. 2019, 14:18

Procurorii își motivează decizia de clasare ori prin decesul părților, ori prin autoritatea de lucru deja judecat sau pentru că, așa cum e cazul fostului premier Petre Roman și a fostului redactor șef al TVR, Teodor Brateș, pentru că nu există probe concludente privind implicarea lor în săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Totodată, unele clasări au fost date din motive care țin de inexistența probelor concludente, a decesului sau pentru că există, deja, autoritate de lucru judecat.

Pentru cine s-a dispus clasarea cauzei și motivele:

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Nicolae Ceaușescu – fost președinte al României, pentru conduitele constatate în intervalul 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989, pentru că există autoritate de lucru judecat;

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Iulian Vlad – fost șef al Departamentului Securității Statului și Postelnicu Tudor – fost ministru de interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16 decembrie – 22 decembrie 1989, pentru că există autoritate de lucru judecat;

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Vasile Milea – fost ministru al apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17.12.1989-22.12.1989, pentru că a survenit decesul acestuia;

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Nicolae Militaru – fost ministru al apărării, Victor Atanasie Stănculescu – fost ministru al apărării și Emil Dumitrescu (Cico) – fost membru al C.F.S.N. și ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie – 31 decembrie 1989, pentru că a survenit decesul acestora,;

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Nicolae Eftimescu – fost șef al Direcției Operații din Marele Stat Major al Armatei și Ion Hortopan – fost comandant al Comandamentului Infanterie și Tancuri, pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie – 31 decembrie 1989, întrucât a survenit decesul acestora;

– cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Silviu Brucan- fost factor decizional al CFSN, pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22 decembrie – 31 decembrie 1989, pentru că a survenit decesul acestuia;

– cu privire la conduitele lui Mircea Mocanu – fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) și Ștefan Dinu – fost șef al Direcției Informații din Marele Stat Major (D.I.A.), întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existența infracțiunilor contra umanității;

– cu privire la conduitele lui Petre Roman – fost prim-ministru al Guvernului României, Teodor Brateș – fost redactor șef în cadrul TVR și Ioan Toma – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității;

– cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor calificat de către Viorel Igreț – fost prim secretar al Comitetului Județean de Partid Mureș, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârșirea acestei infracțiuni sau a altei infracțiuni prevăzută de legea penală.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fostul șef al Aviației Militare, au fost trimiși luni în judecată de procurorii militari în Dosarul Revoluției pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității.

Numai rechizitoriul, care a fost înaintat Curții Supreme, are 12 volume și 3.280 de file, în timp ce dosarul cauzei are 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016.