Două canale noi în grila RCS & RDS

Publicat: 25 09. 2013, 15:27
Actualizat: 22 10. 2014, 16:42

Abonații RCS & RDS vor avea în grila de programe două noi canale de televiziune, anunță compania care precizează că a semnat un parteneriat cu Viacom International Media Networks (VIMN).

Astfel, din luna octombrie, cei 3 milioane de abonați ai RDS vor avea acces la canalele Nickelodeon și Comedy Central. Acesta din urmă este unul dintre cele mai de succes canale de televiziune din Ungaria.

RCS & RDS este lider pe piața din România în furnizarea serviciilor de internet și de televiziune prin cablu și satelit și este cel mai mare furnizor alternativ de servicii de telefonie fixă.