După criticile lui Daea privind creșterea prețurilor la alimente, un lanț important de supermarketuri ia o decizie neașteptată

Publicat: 23 11. 2017, 13:23
Actualizat: 23 11. 2017, 14:29

Prețul pe ou ajunge astfel la aproximativ 0,66 lei. Cooperativa Agricolă „Țara Mea” este o asociație a micilor fermieri români și furnizează ouă în magazinele Kaufland.

Prețul în creștere al ouălelor a fost discutat și în ședința de Guvern de miercuri 22 noiembrie, când premierul Mihai Tudose l-a chestionat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu privire la scumpirea unor produse, afirmând că „au început să circule caricaturi cu găini care-și iau haine de blană, că s-au scumpit ouăle”.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a criticat pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în urma declarațiilor acestuia despre scumpirea prețului ouălor, afirmând că acesta nu poate fi „păun printre găini, să-și păstreze aripile și noi să fim în fiecare zi perpeliți”. Ca să demonstreze că nu e justificată creșterea prețurilor, Daea a arătat că a primit pe WhatsApp o fotografie dintr-un supermarket unde cartonul de ouă era 23 de lei săptămâna trecută, iar acum e 16 lei.

„Dat fiind faptul că în piață prețurile la unele produse au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, ieri au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă domnului președinte al Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină pentru că sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea procesului de producție”, a declarat ministrul Petre Daea. El a mai spus că prețul ouălor la producător este de 36 de bani pe bucată.