EDIȚIE SPECIALĂ „Marius Tucă Show”. Ilie Năstase, despre cum a reușit să ajungă numărul 1 mondial: N-am avut antrenor niciodată, eram singur. Mai venea câte o soție, din când în când/ Legenda tenisului românesc, despre clasa politică din România: Țara a fost preluată de niște oameni care au vrut să o controloze în continuare – VIDEO

Publicat: 28 01. 2020, 09:35

This browser does not support the video element.

 

Redăm cele mai importante subiecte din emisiune:

Ora 19:06 Ilie Năstase: Simona Halep trebuie să fie foarte concentrată la turneele de Mare Șlem

„Dacă ai fost numărul unu, asta i-am spus și lui Halep, nu mai contează că acum ești pe doi, trei sau cinci. Ea trebuie să uite și să fie foarte concentrată la turneele de Mare Șlem. Ai fost numărul unu odată, e de ajuns! Cred că toți jucătorii vor să facă performanță acolo”, a declarat primul lider din ierarhia ATP, la emisiunea Marius Tucă Show.

Simona Halep nu a părăsit top 10 WTA în ultimii șase ani. Ea a început sezoanele 2017, 2018 și 2019 din postura de lider mondial, iar în prezent se clasează pe poziția secundă.

Năstase a mai spus că Simona Halep poate învăța foarte multe de la Monica Niculescu, jucătoare care are o ambiție ieșită din comun: „Simona e ambițioasă. Asta e cel mai important. Mai e o jucătoare ambițioasă, Monica Niculescu, care joacă la fel și dacă e condusă cu 5-0. Dacă ar avea ambiția ei, n-ar pierde niciun meci. Și Sorana Cîrstea îmi place, și Buzărnescu și Begu. Să ai atâtea jucătoare în top 100 e o performanță foarte mare pentru o țară mică”.

Întrebat despre posibilitatea ca Simona Halep să îi egaleze sau să îi depășească performanțele din tenis, Năstase a răspuns: „Simona e tânără, poate să mă egaleze, are 28 de ani. Eu sunt la băieți, ea e la fete. De ce să mă supăr?”

Ora 18:40 Ilie Năstase: N-am avut antrenor niciodată, eram singur. Mai venea câte o soție, din când în când

Ilie Năstase, primul lider din ierarhia ATP, a vorbit în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” despre diferențele dintre tenisul din perioada sa și cel de acum. Fostul mare sportiv român spune că nu beneficia de antrenori, preparatori fizici sau arbitri profesioniști, așa cum se întâmplă în prezent.

„N-aveam antrenor niciodată. Eram singur. Din când în când, mai venea câte o soție, când nu eram divorțat. Se uita și ea și îmi ținea pumnii între toți ăia, 15.000 sau 20.000, câți erau. La meciul cu Arthur Ashe (n.r. – finala US Open 1972), le arătam ce trebuia să le arăt. Mă făceau să fiu și mai rău pe teren când aveam un public ostil. Mă concentram și publicul mă înverșuna și mai mult, să fiu și mai al dracului. Cam nimeni nu avea antrenori atunci, nici manager, nutriționist, maseur. Eu mâncam ce mâncau toți. O friptură, fructe, banană”, a declarat Năstase, la „Marius Tucă Show”.

Citește continuarea…

Ora 18:30 Ilie Năstase, despre cum a reușit să ajungă numărul 1 mondial : Cel mai bun antrenament e meciul în sine, eu jucam la simplu, dublu, dublu mixt

Fostul mare tenismen român, Ilie Năstase (73 de ani), a povestit, în emisiunea moderată de Marius Tucă, despre cum a reușit să ajungă numărul unu mondial și să câștige 87 de turnee la simplu, 51 la dublu, 7 turnee de Grand Slam (simplu și dublu) și de cinci ori Turneul Campionilor. 

Ilie Năstase a dezvăluit că nu a reușit să echilibreze balanța între sport și viața personală.

„(n.red. – despre declarația lui Ilie Năstase – În viață, tenis, căsnicie am regulile mele. La a câta căsătorie ești?) – La a cincea, dar știi care e problema că atunci când ești pe circuit e foarte greu să ții familia, mai ales atunci când ai copii sau să zici că iau și copilul cu mine pe circuit și îi stric și lui viața. Nu am putut să fac asta, nu am putut să le împac pe amândouă bine. Cineva trebuia să câștige bani, să țină familia, eu eram ăla.

Ea, soția, trebuia să se ocupe de copil și de școala ei și ce făcea acasă. Stăteam lângă Paris, am avut casa lângă Paris și asta e problema, când nu ești acasă (n.red. – se rupe ceva)… exact, nu ține.

Două au fost pe circuit (n.red. – căsătorii) și trei fără circuit, au fost pe circuitul ăla mic, a fost circuitul ăla bătrân, la veterani”, a precizat Ilie Năstase în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.

Citește continuarea…

Ora 18.00 Ilie Năstase: Am 17 terenuri de tenis, dar nu m-a ajutat absolut nimeni. Asta este răutate

Năstase spune că Primăria Sectorului 1 nu a dorit să îl sprijine în activitatea sa, el fiind nevoit să aștepte o perioadă foarte lungă pentru a intra în posesia Bazei Sportive Voința. De asemenea, primul lider din istoria ATP este de părere că ar fi avut toate condițiile necesare la dispoziție dacă ar fi ales să plece într-o altă țară.

 

„Există o academie, dar m-am chinuit mult. Nu financiar, dar m-am chinuit mult să intru pe terenul acela, Voința. 20 de ani! Dacă m-aș fi dus în altă țară, probabil mi se puneau la dispoziție în următoarele trei ore. Am 17 terenuri de tenis, am un teren de fotbal, pe care l-am închiriat lui Ciprian (n.r. Marica). L-a făcut frumos, a făcut tribuna cu lumină, a început să arate frumos. Nu am fost ajutat de absolut nimeni, nici de domnul primar al Sectorului 1. Nu știu ce a făcut și cum a făcut, dar a mers să sponsorizeze Rapidul, care e în Sectorul 6. Eu am fost în Sectorul 1 și nu am avut voie. Probabil domnul Copos a pus reședința Rapidului în sectorul 1. El decide ce vrea să facă. Eu l-am găsit pe Ciprian, care a băgat bani. Nu e un reproș. Dar dacă ai pe cineva, care vrea să facă o academie frumoasă și nu îl ajuți, asta înseamnă că e răutate. E răutate, după mine. I-am spus că pot trece oamenii, să vină cu cărucioare, să vină copii de peste drum, să joace gratis”, a declarat Năstase, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.

Citește continuarea…

Ora 17:47 Ilie Năstase: Nu vreau statuie, pot să-mi fac singur. Dar respectul asta cere, o statuie

Ora 17:31 Ilie Năstase, despre familia lui: Cel mai mare copil al meu are 45 de ani. E de o seamă cu soția mea.

Ora 17:19 Ilie Năstase, despre clasa politică: Politicienii ăștia care dau legi, n-au familie, n-au prieteni? Ce le spun lor? Țara a fost preluată de niște oameni care au vrut să o controloze în continuare.

 

Știre inițială

Ilie Năstase va rememora împreună cu Marius Tucă momentele de aur ale carierei sale de jucător profesionist.

Ce s-a schimbat în tenisul romanesc de la Ilie Năstase la Simona Halep?

Cum a fost când a scris istorie devenind primul român nr. 1 mondial?

Ce a simțit când primea trofeu după trofeu și cum i s-a schimbat viața trăind într-o țară comunistă?

Care a fost secretul succesului său? Cine i-a îndrumat primii pași și cine i-a marcat cariera?

Cum a trăit trecerea de la comunism la capitalism?

Ce spune despre Simona Halep?  Ce sfaturi dă celor care vor să-i calce pe urme?

E greu sau e ușor să te numești Ilie Năstase? Cum a făcut față celebrității?

Sunt doar câteva din întrebările la care va răspunde Ilie Năstase , luni, începând cu ora 17.00, într-o emisiune LIVE „Marius Tucă Show”.