Eșec în negocierile pentru dezbaterea Ponta-Iohannis. Care a fost „oferta foarte serioasă” a PSD

Publicat: 07 11. 2014, 15:21

Reuniți la vechiul sediu al USL, reprezentanții PSD și ACL nu au ajuns la nicio înțelegere privind dezbaterea electorală dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis. Potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, pesediștii merg înainte cu cele patru dezbateri la cele patru posturi de televiziune, variantă care nu a fost acceptată de liberali.

„Noi am venit hotărâți să convingem niște oameni să convingă pe cineva, despre care noi credem că îi este frică să participe la dezbateri, că-i face bine să participe la dezbateri”, a spus Dragnea.

Întrebat despre dezbaterea organizată de IPP, liderul PSD a spus că nu știe despre ce este vorba, însă a dat exemplul ofertei lui Dan Diaconescu.

„Am auzit o ofertă foarte serioasă de la Dan Diaconescu, care s-a oferit să fie moderator”, a adăugat Dragnea. De altfel, liderul PPDD a anunțat că îl va susține pe Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar s-a și oferit să modereze chiar el dezbaterea electorală.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a spus că Liviu Dragnea a mințit atunci când a spus că liberalii nu au acceptat decât o dezbatere și că pesediștii au refuzat negocierea.

„Am făcut propuneri echipei de la PSD și au constat în a discuta cu domniile lor despre toate ofertele venite și de la celelalte televiziuni. A existat o oarecare rigiditate, ei nu au venit pregătiți pentru o negociere Klaus Iohannis își dorește această dezbatere și ca aceasta să fie nediscriminatorie. Este o propunere de bun simț”, a spus Gorghiu, la finalul negocierilor.

De altel, liberala a spus ;i despre alte televiziuni care au făcut invitații pentru dezbaterea electorală, însă PSD nu a vrut să le ia în calcul.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat, vineri dimineață, pentru MEDIAFAX, că PSD a confirmat pentru vineri, ora 13.30, la fostul sediu al USL, întâlnirea staff-urilor de campanie ale lui Victor Ponta și Klaus Iohannis pentru stabilirea dezbaterilor între cei doi candidați.

„Noi am confirmat întâlnirea staff-urilor pentru azi, la ora 13.30, la sediul USL. ACL propusese la sediul PNL. La ora 12.00 se va ști exact și componența delegației”, a spus Firea.

Ea a subliniat că PSD dorește o dezbatere între Victor Ponta și Klaus Iohannis: „Noi ne dorim în mod real o dezbatere între Victor Ponta și Klaus Iohannis la televiziuni private și/sau în alt loc, pe principiul deontologiei și echidistanței jurnalistice”.

Firea a mai spus că se așteaptă oferta concretă a IPP pentru o dezbatere între cei doi candidați la Președinție: „Așteptăm cu interes oferta concretă a IPP – format, moderatori, timp de emisie, loc”.

Echipa de campanie a candidatului ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a transmis, joi seară, o invitație adresată echipei de campanie PSD pentru a lua parte vineri la amiază la negocieri, în vederea organizării unei dezbateri electorale între candidații rămași în cursa pentru Cotroceni.

„Vă propunem ca această întâlnire să aibă loc mâine (vineri – n.r.), începând cu ora 12.00, la sediul PNL din Șos. Kiseleff nr. 57 sau în orice altă locație considerați că este potrivit pentru dumneavoastră. Suntem convinși că această întâlnire este absolut necesară întrucât cetățenii au dreptul să asiste la o dezbatere între cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni”, se precizează în invitație.