Europarlamentarul Cătălin Ivan: Tismăneanu, exponent al „micii corupții” din regimul Băsescu

Publicat: 03 12. 2012, 19:27
Actualizat: 29 07. 2014, 17:20

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, că Vladimir Tismăneanu este un exponent al „micii corupții” din regimul Băsescu, el acuzându-l că face parte dintr-o categorie de oameni cu o „anumită greutate intelectuală” care ar fi primit bani pentru a justifica acțiunile regimului

„Regimul Traian Băsescu s-a bazat pe două categorii de corupți: corupții mari, care furau foarte mulți bani și finanțau funcționarea PDL și regimului Traian Băsescu – nume grele precum Udrea, Videanu, Blaga, Blejnar, Trăilă, Anastase – și o altă categorie – corupția luptei anticorupție, formată din oameni cu o anumită greutate intelectuală, care primeau bani de la regimul Traian Băsescu ca să-i aducă osanale acestuia și să-i justifice toate acțiunile. Unul dintre exponenții mici corupții este Vladimir Tismăneanu”, a declarat Ivan, într-o conferință de presă.

Ivan a susținut că Vladimir Tismăneanu, ca și alți intelectuali, a folosit diverse metode pentru a justifica acțiunile regimului Traian Băsescu și a-i da acestuia o anumită credibilitate.

„Nu dau citate din articolele scrise de Tismăneanu, dar știți că în toate ieșirile sale și în articolele scrise Traian Băsescu e foarte bun, iar toți ceilalți sunt foarte răi pentru că se opun marelui reformator. Cam tot ce înseamnă PSD, PNL, orice altă formațiune politică înseamnă rău pentru România, iar PDL și Traian Băsescu e bun. Am sintetizat în variantă mai puțin intelectuală mesajul lui Tismăneau și al celorlalți”, a spus Ivan.

El a adăugat că această categorie de oameni nu a susținut regimul Trian Băsescu în mod benevol.

„Corpul de Control al Guvernului a verificat modul de cheltuire a banilor de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și a descoperit nereguli în ceea ce privește cheltuirea banilor publici – facturi, cazări. Nu sunt bani foarte mulți, de asta spun că era ieftină corupția luptei anticorpție. Acești oameni se mulțumeau cu bani puțini. Traian Băsescu și-a finanțat din bani publici inclusiv lăudătorii”, a spus Ivan.

El a arătat că USL va sesiza organele de urmărire penală referitor la ilegalitățile comise la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, iar Justiția trebuie să-și spună cuvântul.

„Oameni ca Udrea, Trăilă, Tismăneanu, Neamțu, indiferent cât de mult sau puțin au furat din bani publici, au băgat mâna în buzunarul fiecărui dintre noi și trebuie să răspundă în fața legii. De aceea e important să mergem la vot și să taxăm acest regim corupt”, a adăugat Ivan.

Corpul de control al primului-ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii și deplasări.

Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a făcut o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie 2010-25 august 2012.

Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul președinte al Consiliului Științific al institutului, Vladimir Tismăneanu, și directorul Mihail Neamțu.