EXCLUSIV | Cazul Caracal: Avocatul familiei Măceșanu, Aurel Moldovan: „Nu s-a demonstrat că Alexandra Măceșanu a fost arsă în acel butoi din tablă de 05”

Publicat: 01 02. 2023, 08:00

Familiile victimelor din dosarul Caracal au făcut apel față de hotărârea dată de Tribunalul Olt, de condamnare a lui Gheorghe Dincă la 30 de ani, iar procesul se judecă, în prezent, la Curtea de Apel Craiova. Uluitor este faptul că avocatul familiei Măceșanu cere achitarea lui Gheorghe Dincă pentru infracțiunea de omor calificat, pentru că, în opinia sa, nu ar exista dovezi că bărbatul din Caracal a omorât-o și a ars-o în butoi pe Alexandra.

Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan a cerut anularea actului constatator de deces al Alexandrei ca fiind nelegal și netemeinic.

În plus, a cerut obligarea inculpatului la plata sumei de un milion de euro, daune morale.

„Un prim aspect de nelegalitate al sentinței apelate rezidă din faptul că judecătorul de fond nu a arătat care sunt elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, pentru care Gheorghe Dincă a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 25 de ani, ci s-a mulțumit să insereze o simplă teorie cu privire la obiectul juridic al acestei infracțiuni, reținând gravitatea faptei care aduce atingere vieții și valorilor sociale pe care legea penală le protejează. Din acest punct de vedere, președinta completului de judecată ar fi trebuit să se raporteze la probele concludente care demonstrează intenția directă a inculpatului prin modul și mijloacele de folosință a infracțiunilor de omor calificat!”, a declarat Aurel Moldovan pentru Gândul.

Potrivit avocatului, nu s-a demonstrat că Alexandra Măceșanu a fost ucisă.

Cadavrul nu a fost identificat și nici reconstituit cu oasele găsite la fața locului

„Nu s-a demonstrat științific că Alexandra Măceșanu a fost arsă în acel butoi din tablă de 05, iar experimentul efectuat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele nu demostrează nimic, mai mult decât atât, s-a efectuat fără citarea părților civile, fiind încălcate dispozițiile imperative ale art 177 ncpp”, mai declară Aurel Moldovan.

Moldovan spune că a constatat neconcordanțe în actele prin care se constată decesul.

„Un alt aspect vizează actul constatator de deces în care este insearată data decesului 26.07.2019 și apoi lipsa cadavrului, în condițiile în care Gheorghe Dincă spune că a omorât-o pe Alexandra în 25.07.2019. Ceea ce este inadmisibil întrucât cadavrul nu a fost identificat și nici reconstituit cu oasele găsite la fața locului. Este o anomalie să constați data decesului Alexandrei în 26, atunci când la Gheorghe Dincă au descins organele de poliție împreună cu procurorul Popescu”, a mai spus Moldovan.

Chiar și după întreg procesul în care a fost condamnat Gheorghe Dincă, părinții Alexandrei încă mai cred că aceasta trăiește și speră să o găsească.

Și familia Luizei Melencu a făcut apel, iar avocata Carmen Obârșanu a menționat că a contestat decizia Tribunalului Olt întrucât, în cauză, nu au fost administrate probe pentru aflarea adevărului, dar mai ales pentru identificarea locației în care ar putea fi persoanele dispărute. Mai mult, Obârșanu a solicitat administrarea mai multor probe concludente, dar instanța de fond le-a respins fără temei.

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Apelul a început luni 30 ianuarie la Curtea de Apel Craiova, dar instanța a amânat procesul până în data de 9 martie. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat amânarea în vederea observării motivelor de apel depuse la acest termen de judecată de către apelanţii părţi civile.

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în dosarul Caracal pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, a fost condamnat pentru viol.